fbpx
 

Items filtered by date: Luni, 06 Septembrie 2021

Actorul francez Jean-Paul Belmondo a murit la vârsta de 88 de ani. Anunțul decesului a fost făcut luni de avocatul său, relatează Euronews, citat de Digi24.

Publicat in Panorama
Doi conducători auto au fost depistaţi la volan în timp ce se aflau pe drumurile publice din judeţul Ialomiţa sub influenţa drogurilor, informează luni IPJ Ialomiţa.

Publicat in Social
Social-democrații au decis, luni, să boicoteze ședința Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor unde se discuta introducerea moțiunii de cenzură pe ordinea de zi de dezbatere și vot în Parlament. Liderii PSD susțin că nu vor să „arbitreze” conflictul dintre PNL și USR PLUS în Guvern, deoarece nu fac parte din nicio tabără și cer susținere pentru propria lor moțiune de demitere a lui Florin Cîțu.

Publicat in Parlament
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva" din Iaşi, Florin Roşu, a declarat luni că, începând de miercuri, unitatea medicală va interna doar pacienţi COVID-19, singurele excepţii fiind pacienţii cu HIV/SIDA.

Publicat in Sanatate
Proaspăt întoarsă acasă din turneele naționale și internaționale din vară, echipa Teatrului Național Iași revine pe scenă, în noua stagiune, cu cele mai de succes spectacole, în toate cele patru săli de joc (Sala Mare, Teatru³, Studio, Uzina cu Teatru).

Publicat in Social
IULIUS dă startul unui program pentru susținerea antreprenorilor locali, a celor care fac parte din cotidianul nostru prin afacerile lor. Înscrierile se fac pe www.iuliuscompany.ro/golocal, iar antreprenorii interesați vor trece printr-un proces de selecție. Business-urile locale din programul Go Local vor beneficia de scutiri temporare de la plata chiriei pentru prezența în cadrul ansamblurilor mixed-use de regenerare urbană Palas Iași și Iulius Town Timișoara sau rețelei Iulius Mall din Cluj-Napoca, Iași și Suceava, dar și de pachete personalizate de promovare gratuite.

Publicat in Imobiliare
Polițiștii anticorupție din Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în colaborare cu poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat, au realizat sâmbătă, 4 septembrie 2021, prinderea în flagrant a unei persoane de naționalitate turcă, în vârstă de 47 ani, în timp ce oferea suma de 700 de euro unui ofițer de poliţie de frontieră, pentru a-l favoriza în tranzitarea punctului de frontieră, având asupra sa 791 de parfumuri susceptibile a fi contrafăcute.

Publicat in Social
Un sondaj de opinie INSOMAR arată că românii nu îl mai vor pe Florin Cîțu la cârma Guvernului după actuala criză politică. Mai mult, sondajul arată și faptul că în opinia votanților din țara noastră, președintele Iohannis a stat în spatele demiterii ministrului justiției.

Publicat in Guvern
Un român a fost arestat în Italia pentru trafic internațional de droguri, după ce carabinierii au găsit 11 kilograme de marijuana în apartamentul său.

Publicat in Eveniment
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a povestit într-un interviu pentru G4Media cum s-a desfășurat evacuarea celor156 de colaboratori afgani. El a vorbit despre „scene de un dramatism incredibil” și a dat exemplul consulului român, aflat la aeroport, care a fost salvat de vesta antiglonț de tirurile talibanilor, și despre un grup care a ratat intrarea pe aeroportul din Kabul, deși se afla la doar câțiva metri de una dintre porți.

Publicat in Panorama
Pagina 2 din 3

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30