fbpx
 

Items filtered by date: Luni, 01 August 2022

Judecătoria Miercurea Ciuc l-a condamnat pe Sz. K. la 30 de ani de închisoare cu executare pentru fapte de viol, agresiune sexuală, corupere sexuală și rele tratamente săvârșite împotriva minorilor. Sentința încă nedefinitivă a fost pronunțată pe 29 iunie, după un an de judecare, la 5 ani și jumătate după ce Fundația Sfântul Francisc din Deva, înființată de Csaba Böjte, a desfăcut contractul de muncă al educatorului Sz. K, scrie atlatszo.ro.

Publicat in Justitie
O femeie care rămăsese blocată în mașina suprinsă de puhoaie a fost salvată în ultimul moment de polițiști. Mașina rămăsese blocată în noroi, iar apa cu mâl care venea năvalnic deja începuse să intre în vehicul.

Publicat in Panorama
Rata şomajului în luna iunie 2022 a scăzut cu 0,1 puncte procentuale, la 5,3%, faţă de cea înregistrată în luna precedentă, iar rata şomajului la bărbaţi a fost cu 1,2 puncte procentuale mai mare decât la femei, informează Institutul Naţional de Statistică (INS).

Publicat in Joburi
Poliţiştii ieşeni au intervenit duminică la peste 160 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 260 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acţiunilor şi intervenţiilor efectuate au fost sesizate 39 de infracţiuni.

Publicat in Social
În Lido di Jesolo, lângă Veneția, există un restaurant unde se poate savura aur pur de 24 de carate la prânz și la cină, relatează Corriere della Sera, conform G4Media. E produsă de un român.

Publicat in Panorama
De la 1 august se scumpesc țigările și băuturile alcoolice, odată cu intrarea în vigoare a modificărilor aduse de Guvernul Ciucă la Codul Fiscal. De asemenea, cresc unele taxe și impozite și sunt eliminate unele facilități.

Publicat in Fiscalitate
O explozie a avut loc, în Bulgaria, la unul din depozitele de muniție care-i aparțin omului de afaceri Emilian Gebrev.

Publicat in Eveniment
Pe 15 august, creștinii sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului, sau Sfânta Marie Mare, una dintre cele mai importante praznice din calendarul Creștin Ortodox.

Publicat in Social
O echipă de scafandri de luptă din cadrul Forțelor Navale Române, specializați în dezamorsarea și distrugerea dispozitivelor explozive, a intervenit, duminică după-amiază, pentru distrugerea unei mine marine care se afla în derivă și care a fost descoperită la o distanță de aproximativ 2 mile marine (3,6 km) în largul țărmului românesc, în dreptul coastelor de la Eforie.

Publicat in Social
Pagina 3 din 3