fbpx
 

Items filtered by date: Luni, 05 Septembrie 2022

George Simion a fost huiduit, luni, de elevii de la Liceul Gheorghe Lazăr din București, unde fusese invitat să țină un discurs în calitate de absolvent, la ceremonia de deschidere a anului școlar. „Nu este adevărat. Este o minciună cap-coadă”, a susținut liderul AUR, într-un mesaj scris.

Publicat in Educatie
Procurorii DNA au trimis în judecată trei persoane, dintre care una are calitatea de avocat, pentru fraude cu fonduri europene, fiind acuzate că au obţinut cu documente false peste 8 milioane lei pentru un proiect privind construcţia unei ferme de creştere intensivă a păstrăvilor şi a sturionilor în judeţul Braşov.

Publicat in Justitie
Elizabeth Truss a câştigat, la 5 septembrie 2022, competiţia internă din Partidul Conservator britanic pentru funcţia de premier al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, potrivit agenţiilor internaţionale de presă. Truss va fi învestită premier marţi, după ce va fi primită de regina Elisabeta a II-a la castelul Balmoral în Scoţia.

Publicat in Eveniment
Săptămâna aceasta, Teatrul Național Iași va fi prezent în Serbia, la Niš, la Festivalul Internațional de Teatru „Theater at the Crossroads” (Teatru la răscruce), organizat de Teatrul Național din Niš, instituția ieșeană de teatru fiind singura participantă din România la acest eveniment. Invitată pe scena festivalului este recenta producție „Plugarul și Moartea” de Johannes von Tepl, în regia lui Silviu Purcărete, câștigătoare a premiului UNITER 2022 „Cel mai bun spectacol”. Reprezentația va avea loc pe 9 septembrie, la Teatrul Național din Niš.

Publicat in Social
Elevii și copiii de grădiniță se întorc în bănci, luni, pe 5 septembrie 2022, pentru a începe anul școlar 2022-2023. 

Publicat in Educatie
Ucraina anunță recucerirea unor localități din sud-estul țării. Una dintre zonele eliberate se află în regiunea Herson, zonă puternic bombardată de armata rusă de la începutul invaziei. Președintele Zelensky salutat progresele înregistrate de contraofensiva ucraineană.

Publicat in Eveniment
O reuniune cu prietenii, la grătar, pe malul apei, a culminat cu o tragedie, la Iaşi.

Publicat in Social
Înotătorii români David Popovici şi Bianca Costea au cucerit medalii de aur, duminică, în ultima zi a Campionatelor Mondiale de juniori de la Lima (Peru), în timp ce Vlad Stancu a obţinut o medalie de bronz.

Publicat in Alte Sporturi
Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat, duminică, Raliul Iaşului, etapa a şaptea a Campionatului Naţionale de Raliuri Betano.

Publicat in Alte Sporturi
Pagina 2 din 2