fbpx
 

Items filtered by date: Miercuri, 08 Februarie 2023

Un poliţist local a fost lovit cu maşina de către un şofer care a parcat neregulamentar pe o stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei. Ulterior, șoferul a fugit de la faţa locului, dar a fost depistat imediat de agenţii de la Intervenţie Rapidă.

Publicat in Administratie Locala
Două autotrenuri au intrat în coliziune, miercuri, pe DN 17, pe raza localităţii Argestru, iar unul dintre şoferi, rănit, a fost transportat la spital, a informat ISU Suceava.

Publicat in Moldova
Fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal Victor Piţurcă scapă de controlul judiciar, după ce Tribunalul Bucureşti i-a admis, miercuri, contestaţia revocare a măsurii dispuse de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul în care acesta este acuzat de cumpărare de influenţă.

Publicat in Justitie
Trei cetățeni moldoveni au murit în urma cutremurelor din Turcia, au anunțat miercuri autoritățile de la Chișinău. Doi dintre cei decedați erau copii.

Publicat in Moldova
Un mercenar al președintelui Vladimir Putin care „a fluturat cu craniul unui ucrainean mort” și a cerut ca civilii să fie uciși a fost împușcat mortal într-un atac „misterios”, scrie Daily Mail.

Publicat in Panorama
Un preot pedofil avea peste 22.000 de videoclipuri cu abuzuri sexuale împotriva minorilor, au descoperit polițiștii, care i-au monitorizat și convorbirile de pe chat-urile de profil.

Publicat in Panorama
Incident șocant în Statele Unite ale Americii. Un băiat de 19 ani și-a ucis mama și fratele, apoi s-a sinucis. Tragedia vine la scurt timp după ce tatăl lor le-a ucis sora.

Publicat in Panorama
Un tânăr de 18 ani a fost reţinut de poliţişti, după ce a fost surprins în flagrant comercializând droguri de la un ghişeu improvizat într-un imobil situat în zona centrală a municipiului Galaţi, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi.

Publicat in Moldova
Un autoturism în care se aflau trei persoane a căzut parţial în lacul Bâtca Doamnei din Piatra-Neamţ, după ce şoferul maşinii a pierdut controlul volanului, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

Publicat in Moldova
Ministerul Educaţiei a atenţionat, miercuri, asupra unor tentative de fraudă, în urma apariţiei unor informaţii potrivit cărora mai multor directori de unităţi de învăţământ şi cadre didactice li s-ar fi solicitat sume de bani de la persoane care se recomandau ca fiind angajaţi ai ministerului.

Publicat in Educatie
Pagina 1 din 4

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28