fbpx
 
Fostul premier Adrian Năstase a câştigat la Tribunalul Bucureşti recuperarea pensiei speciale, pierdută în urma adoptării, anul trecut, a unei legi în Parlament, transmite Agerpres.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admis, marţi, cererea fostului premier Adrian Năstase de a fi reabilitat, acesta urmând să scape de mai multe interdicţii primite după ce a fost eliberat condiţionat din închisoare în august 2014. Dacă decizia rămâne definitivă, acesta poate alege și poate fi ales în funcții publice, transmite Digi24.

Curtea Constituţională a României a respins, joi, sesizarea făcută de fostul premier Adrian Năstase în procesul în care solicită anularea decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis prin care i-a fost retras Ordinul naţional „Steaua României" în grad de Mare Cruce, a informat Agerpres, citând oficiali CCR.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind eliberarea lui Lucian Gheorghe Papici din funcţia de procuror cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, transmite Agerpres.

Câteva sute de foști parlamentari vor să își recupereze în instanță pensiile speciale. Printre aceștia se numără foști premieri, miniștri, dar și importanți lideri politici. Adrian Năstase, Petre Roman, Gabriel Oprea, Petre Daea, Teodor Meleșcanu sau Vasile Blaga sunt doar câteva exemple.

Fostul premier Adrian Năstase a fost felicitat de premierul Ungariei, Viktor Orban, care i-a trimis, de asemenea, și o „selecție de vinuri din Ungaria”.

Fostul premier Adrian Năstase a deschis un proces la Curtea de Apel Bucureşti, în care solicită judecătorilor anularea decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis prin care i-a fost retras Ordinul Naţional „Steaua României", decoraţie primită în 2002.

Adrian Năstase a anunţat joi seară că îl va da în judecată pe Klaus Iohannis, după ce acesta i-a retras decoraţia. Fostul premier a afirmat că a făcut deja o plângere prealabilă împotriva preşedintelui şi a catalogat „meschin” gestul de a retrage decoraţiile tuturor celor care au condamnări penale.

Lista celor care rămân fără decorațiile primite în anii trecuți de la foștii președinți este deschisă de Adrian Năstase, așa cum a anunțat deja președintele Klaus Iohannis, dar este completată și de alte nume celebre din politică și nu numai.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți că a decis să retragă decorațiile tuturor peroanelor care au condamnări penale și că a început efactiv această procedură. El a făcut aceste precizări după ce a fost întrebat dacă îi va retrage distincția lui Adrian Năstase, care a participat la recepția de 1 Decembrie de la Cotroceni.

Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30