Firma Peer House Communication SRL, specializată în activități de consultanță în domeniul relațiilor publice și al comunicării, a fost construită de fostul șef în cadrul Direcției Generale de Prevenire și Combatere a Terorismului a SRI pe scheletul unei alte firme, Daiman Media SRL.
La început, în februarie 2013, Daniel Dragomir era unic asociat, fondator și administrator al societății care se ocupa cu activități de consultanță și management, inclusiv în domeniul relațiilor publice și al comunicării. Un an și ceva mai târziu, după ce o cooptează în firmă și pe soția sa, Marinela Dragomir, Daniel Dragomir schimbă denumire societății în Peer House Communication SRL.
În septembrie 2015, Daniel Dragomir își cesionează acțiunile Ofeliei Alina Puțura, soția lui Ovidiu Puțura, fost judecător și secretar de stat în Ministerul Justiției, trimis cu câteva luni înainte în judecată, de procurorii DNA, pentru dare de mită și trafic de influență. Potrivit datelor din dosar, Ovidiu Puțura ar fi promis, în noiembrie 2014, judecătoarei Corina Iacob de la Tribunalul Bistrița că o va ajuta ca fiul său să promoveze examenul pentru notari stagiari, în schimbul unei hotărâri favorabile într-un dosar în care era implicată Ofelia Alina Puțura. Tot potrivit anchetatorilor, Ovidiu Puţura îi spunea judecătoarei Corina Iacob că o va agresa fizic pe o colegă a acesteia dacă nu soluţionează favorabil dosarul soţiei sale, spunând: „Îi dau doi pumni în gură în tribunal, de îi rup picioarele, o calc cu maşina”.
La câteva luni după ce Ofelia Alina Puțura ajunge să dețină 50% din acțiunile Peer House Communication SRL, în aprilie 2016 mai precis, societatea și-a majorat capitalul social, prin intermediul unor cupoane emise în 1931 de către Regatul României, garantate de statul român și aflate la purtător. Este vorba de 17 cupoane estimate la 77.206.020 lei, conform evaluării făcute în aprilie 2016 de expertul autorizat Gheorghe Vișoiu. Este vorba de același Gheorghe Vișoiu trimis în judecată în aprilie 2015 în dosarul ANRP în care sunt implicați și fostul șef al Agenției Naționale de Integritate Horia Georgescu și ex-deputații Theodor Niculescu și Marko Attila. În dosar, Vișoiu a fost acuzat că ar fi săvârșit, în calitate de angajat al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, trei infracţiuni de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave.
Potrivit datelor de Ministerul de Finanțe, SC Peer House Communication SRL, societate înregistrată cu un singur angajat, nu ar fi avut, în ultimii trei ani, o situație financiară prea bună.
În 2013, firma a avut o cifră de afaceri netă de 31.111 euro și o pierdere netă de 14.312 euro. Anul următor, în 2014, cifra de afaceri netă crește la 87.251 euro, iar societatea înregistrează un profit net de 30.191 euro. În 2015, cifra de afaceri netă a Peer House Communication cade la 13.285 euro, iar pierderea netă crește la 16.363 euro.
Daniel Dragomir, arestat preventiv miercuri seară, a fost acuzat că ar fi plătit 900.000 de lire sterline firmei israeliene Black Cube pentru spionarea Laurei Codruța Kovesi. Suma i-ar fi fost furnizată lui Dragomir, fost ofițer SRI, de mai multe persoane interesate în denigrarea șefei DNA.
Daniel Dragomir a fost arestat, miercuri seară, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la transfer neautorizat de date informatice, instigare la operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice, instigare la fals informatic, în formă continuată şi instigare la violarea secretului corespondenţei.
(Sursa: digi24.ro)
Dragomir ar fi avut, în 1 februarie şi 16 martie, întâlniri în Bucureşti cu suspectul D. Z., împrejurări în care cei doi au discutat atât de contextul şi necesitatea operaţiunii, scopul şi presupusele persoane care stau în spatele operaţiunii şi care sunt interesate de reuşita acesteia, cât şi de natura şi toate condiţiile concrete ale operaţiunilor investigative, informative şi intruzive, inclusiv căutarea şi obţinerea corespondenţei electronice ale ţintelor, negocierea şi stabilirea bugetului, plata operaţiunii şi comisionul de succes, precum şi modalitatea de diseminare în media internaţională a eventualului rezultat, pentru asigurarea cât mai promptă a obiectivului stabilit.
(Sursa: realitatea.net)
Daniel Dragomir este locotenent-colonel în rezervă, fost şef în cadrul Direcţiei Generale de Prevenire şi Combatere Terorism din SRI.
În ianuarie anul trecut, procurorii DNA l-au acuzat pe Daniel Dragomir că ar fi primit, prin intermediul soției sale, peste două milioane de lei mită de la administratorul unei firme, pentru a interveni la funcţionari din Ministerul Finanţelor, ANAF şi Garda Financiară, în vederea opririi unor controale sau pentru rambursări de TVA.
Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2012 - octombrie 2013, Daniel Dragomir, care îndeplinea funcţia de şef grupare sectoare informativ-operative în Direcţia Generală de Prevenire şi Combatere Terorism din SRI, ajutat de soţia sa, a cerut şi, ulterior, a primit 2.030.353,32 lei, echivalent a aproximativ 462.000 de euro, de la administratorul unor societăţi comerciale, denunţător în cauză. Daniel Dragomir a primit banii în schimbul promisiunii că va interveni la funcţionari cu putere de decizie din Ministerul Finanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Garda Financiară.
„Inculpatul i-a promis denunţătorului că-i va determina pe acei funcţionari publici să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în sfera atribuţiilor de serviciu sau erau contrare acestora, în legătură cu rambursarea la timp, de către firmele martorului denunţător, a unor sume de bani, solicitate cu titlu de TVA de la bugetul de stat, sau stoparea unor controale fiscale”, au arătat procurorii în ordonanţa de reţinere.
Din cei peste două milioane de lei primiţi de fostul ofiţer SRI, 1.648.400 de lei au fost depuşi într-un cont bancar deschis pe numele altei persoane, 309.952,32 de lei au reprezentat finanţarea cheltuielilor necesare înfiinţării, dotării şi asigurării funcţionării unei societăţi comerciale, precum şi un autoturism marca Porsche Cayenne, iar alţi 72.000 de lei (echivalent a 18.000 euro), au fost daţi soţiei lui Dragomir sub forma unui salariu lunar de 8.000 de lei, în calitate de administrator al firmei nou înfiinţate, au precizat procurorii.
„În aceeaşi perioadă, cei doi inculpaţi au transferat succesiv sumele de bani menţionate mai sus, în conturi aparţinând acestora sau unor membri ai familiei, iar ulterior au constituit depozite şi au cheltuit o parte din bani în interes personal, în scopul disimulării originii ilicite a sumei de 1.648.400 lei, reprezentând contravaloarea a 374.078,01 euro, produs al infracţiunii de corupţie”, potrivit anchetatorilor.
Acum, procurorii DIICOT îl acuză că i-ar fi ajutat pe pe spionii israelieni să strângă informaţii despre fostul procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruța Kovesi. Potrivit DIICOT, este vorba despre operațiunea „Tornado”, demarată în martie-aprilie 2016, la solicitarea altor două persoane suspectate în acest caz, dar pe care DIICOT nu le-a numit.
Fostul ofițer SRI este activ pe Facebook, unde comentează diverse articole publicate în mass-media.
El o critică pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, și pe ministrul justiției, Raluca Prună, în schimb îi dă dreptate lui Ion Cristoiu.
Despre DNA a scris că „ne spune negru pe alb ce și cum să alegem” și, în legătură cu direcția anticorupție, a scris despre „erdoganizarea României”.
Mai scrie că Raluca Prună este „un dezastru” și nu pierde ocazia să critice guvernul tehnocrat.
„A început şi societatea civilă să vadă cum se umflă tehnocraţii cu pompa. Ministrul Ghinea 0 fonduri europene. Ne arată cât de hoţi, incompetenţi, mincinoşi sunt aceşti "tehnocraţi" aduşi pe funcţii înalte cu 0 experienţă, 0 cunoaştere, dar un imens tupeu... Acest tupeu îl vom plăti cu toţii prin nepăsarea noastră. Iar hipsterimea manipulată va suferi prima”, scrie el.
Daniel Dragomir este de asemenea un adept al curentului care susține că firmele românești sunt defavorizate în fața capitalului străin: „Păi nu am zis că aducem manageri străini? Că ei sunt frumoşi? Deştepţi? Cuminţi? Devreme acasă? Că ei când aud de corupţie fac apoplexie? Că ei sunt competenţi şi curaţi? Ne fură tehnocraţii şi străinii de nu ne vedem... şi nimeni nu îi vede, că aşa e ordinul pe unitate azi... Noi doar comunicate din care ne facem hoţi, proşti, corupţi ştim să dăm... Ne distrugem ţara şi o vindem la nişte tâmpiţi incompetenţi, cu o voioşie demnă de casele de nebuni...”, scrie el pe Facebook.
Într-o altă postare, Daniel Dragomir evocă o posibilă arestare a Codruței Kovesi.
„Şefa DNA să stea în banca ei...Să nu mai ţipe la un jurnalist...Să nu mai mintă în interviuri..ca la Europa FM. Să aştepte cuminte în banca domniei sale până o să i se pună brăţările pe care le merită cu prisosinţă pe mânuţele ei mari”, a scris el.
(Sursa: digi24.ro)