fbpx
 
Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut, miercuri, sentinţa de condamnare la 2 ani şi 11 luni închisoare cu suspendare pentru fostul procuror Emilian Eva, acuzat de săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi comerţ ilegal cu tablouri, transmite Agerpres.

Fostul procuror Emilian Eva a fost demis la puțin timp de la numirea în funcția de director al spitalului din Săpoca, informează Medika TV.

Fostul procuror DNA Emilian Eva a fost numit director al Spitalului de Neuropsihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca din ordinul ministrului Sănătății, Victor Costache.

Fostul procuror DNA Emilian Eva a fost numit director al Spitalului de Neuropsihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca din ordinul ministrului Sănătății, Victor Costache.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, luni, în procesul fostului procuror DNA Emilian Eva sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) referitor la aplicarea deciziei Curţii Constituţionale privind rejudecarea unor dosare de corupţie, deoarece completurile de trei judecători nu ar fi fost specializate.

Justiţie românească: după ce a stat 3 luni în arest la Bucureşti, apoi în arest la domiciliu, Emilian Eva a fost condamnat cu suspendare. Nepotul şi fiica procurorului au fost achitaţi. Emilian Eva era acuzat că a primit mită tablouri, dar şi că făcut comerţ cu opere de artă, activitate considerată incompatibilă cu calitatea de magistrat.

Justiţie românească: după ce a stat 3 luni în arest la Bucureşti, apoi în arest la domiciliu, Emilian Eva a fost condamnat cu suspendare. Nepotul şi fiica procurorului au fost achitaţi. Emilian Eva era acuzat că a primit mită tablouri, dar şi că făcut comerţ cu opere de artă, activitate considerată incompatibilă cu calitatea de magistrat.

Un dosar penal ce cuprinde mai multe plângeri penale şi sesizări din oficiu este instrumentat în mare secret împotriva procurorului suspendat Emilian Eva. Dosarul cu numărul 18/P/2017 este în cercetare chiar la DNA Iaşi, instituţia în care, până în 2013, Emilian Eva a activat ca magistrat, scrie „Ziarul de Iași”.

 


Magistrații Curții Supreme au revocat măsura controlului judiciar impusă fostului procuror DNA Emilian Eva.

 

Emilian Eva este judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) pentru luare de mită şi spălare de bani,  acte de comerţ incompatibile cu funcţia şi fals în declaraţii.

 


Transformat în samsar de artă, fostul procuror DNA vindea tablouri, cu comision, oamenilor de afaceri din Iași. Eva nu te mai ancheta, ci te lăsa „tablou”! Giani Canschi a recunoscut că i-a dat 23.000 de euro magistratului. Apoi i-a cerut banii înapoi pentru că nu-i plăceau tablourile. Eva îl contrazice, spune că i-a făcut achiziții de peste 50.000 de euro. Alt om de afaceri a semnat contract de achiziții pe 40.000 de euro și a plătit 52.000 de euro: „Diferența era comisionul”. Fostul primar Constantin Simirad, martor la proces, spune că Eva nu se pricepea la artă. Procurorul suspendat a vândut circa 200 de tablouri, combinându-se cu doctorul Tesloianu, un colecționar căruia îi clasase un dosar de corupție.

 

Declarații incendiare în dosarul procurorului suspendat Emilian Eva, de la Parchetul Tribunalului Iași, acuzat că ar fi vândut sute de tablouri. Oameni de afaceri, samsari, experți sau istorici de artă, medici, colegi de serviciu, dar și fostul primar al Iașului au fost audiați ca martori. Unii dintre aceștia le-au povestit judecătorilor despre „pasiunea pentru artă” a procurorului Eva, alții despre tranzacțiile pe care le făcea acesta cu operele de artă și profitul realizat. Instanța supremă este așteptată să dea o primă sentință în acest caz.

 


Pagina 1 din 2