fbpx
 
Polițiștii din Miroslava nu știu legea privind relele tratamente la care nu trebuie supuse animalele, dar chiar și după au citit-o au spus că nu le pasă

Câinele ținut pe câmp era chinuit, dar polițiștii au considerat că acesta e standardul într-o țară civilizată

Au sancționat-o pe cea care a vrut să salveze animalul pentru că a folosit abuziv Serviciul 112 și i-au pus în vedere, dacă nu încetează cu reclamațiile, că transformă avertismentul în amendă

Salvatorii ieșeni au fost alertați astăzi, în Miroslava, după ce o femeie a fost găsită fără suflare, cu gâtul tăiat, în cadă.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății a afirmat ieri că Partidul Social Democrat susține construcția Institutului de Boli Cardiovasculare (IBCV) de la Miroslava, dimensionat însă, nevoilor pacienților din Moldova!

Dispozitive de vapat și dulciuri care ar fi conținut substanțe psihoactive au fost vândute în toată România sub acoperișul unei afaceri legale.  

În această dimineață au avut loc percheziții DIICOT în localitatea Cornești, comuna Miroslava, județul Iași. Mai multe persoane ar fi bănuite de trafic de persoane și proxenetism.

Un cuplu din județul Iași a ajuns în atenția Poliției Animalelor, după ce vecinii îi acuză că ar fi implicați în dispariția a cel puțin zece pisici din Miroslava.

Un proiect imobiliar de la Miroslava, aprobat prin PUZ săptămâna trecută, este puternic contestat de sute de familii din satul Valea Adâncă. Oamenii spun că presiunea în zonă, pe străzile înguste și fără trotuare, va fi uriașă. „N-avem nimic cu dezvoltatorul, este dreptul lui să-și facă acolo cartier. Noi avem ceva cu Primăria Miroslava, care nu dezvoltă infrastructura necesară. Am fost la consultări pe acest proiect, nu ne-a ascultat nimeni, ca să vedem apoi în proiectul de hotărâre că am fost de acord cu noul cartier”, spun aceștia.

Consilierii USR din comuna Miroslava, Silviu Ghenghea, Alexandru Betianu, Liviu Șerban, Marius Bârgăoanu, Augustin Magdici au înaintat Primăriei trei adrese prin care solicitau achiziționarea a două autobuze electrice care să transporte copiii la școală și să lege satele comunei. Au depus și un proiect, fundamentat economic, pentru înființarea unor trasee între sate, în care demonstrau Primăriei eficiența acestora.

Este anchetă în județul Iași, după ce trei câini fără stâpân au fost uciși cu sălbăticie de un individ, supărat că animalele i-ar fi mâncat câțiva pui de găină din curte.

Pagina 1 din 11

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29