fbpx
 
PSD şi PNL vor „să forţeze din nou votul pentru Legea Romexpo", prin care ar urma să fie transferate, cu titlu gratuit, 46 hectare de teren către Camera de Comerţ, pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar, avertizează USR.

Un polițist din Buhuși a fost atacat cu sapa de un individ violent, surprins în flagrant delict. Doar pentru că și-a ferit capul și a fost tăiat cu sapa la umăr, procurorul de caz a refuzat să încadreze fapta la ultraj ori tentativă de omor, acuză sindicatul Europol.

Prim-vicepreşedintele Organizaţiei municipale a PNL Vaslui, Marius Arcăleanu, a afirmat, vineri, după alegerea lui Nelu Tătaru în funcţia de preşedinte al Organizaţiei judeţene liberale, că scrutinul a fost fraudat de fostul ministru al Sănătăţii, „cu girul prim-ministrului Florin Cîţu".

PSD Iași critică recentele derapaje publice ale primarului Mihai Chirica în legătură cu echipa de fotbal Politehnica Iași, în contextul în care situația clubului este incertă, inclusiv participarea în Liga a II-a fiind pusă la acest moment sub semnul întrebării.

Începe procesul în cazul morţii sopranei Operei Naţionale din Iaşi, Maria Macsim Nicoară. Artista a murit, după luni de zile de comă, iar medicii au încercat zadarnic să o salveze.

Poliţiştii din Botoşani au efectuat percheziţii la locuinţele a doi medici veterinari şi la un cabinet de medicină veterinară din judeţ într-un dosar de trafic ilicit de animale, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.

Asociațiile Agent Green și VGT (Austria) acuză că un prinț din Austria a ucis cel mai mare urs din România, sub pretextul că elimină o ursoaică din Covasna, care face stricăciuni în gospodăriile localnicilor.

Deputatul PNL Violeta Alexandru şi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, au avut un schimb de replici pe Facebook cu privire la statisticile oficiale referitoare la numărul de îmbolnăviri cu COVID-19.

Procurorii din Neamț fac anchetă la Spitalul din Roman. Familia unei paciente de 85 de ani reclamă că femeia, care a stat doar șase ore acolo, are urme de violență pe corp și chiar ale unui abuz sexual.

Mai mulți pacienți internați în secția de ATI a Spitalului Județan din Sibiu au fost sedați și legați de pat atunci când starea lor de sănătate s-a agravat. Cel puțin asta susține un angajat al unității medicale.

Pagina 5 din 20