fbpx
 
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, efectuează în această dimineață 8 percheziții domiciliare, în județul Bacău, în trei cauze, având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc.

Un tribunal din oraşul german Essen a condamnat joi la pedepse de până la 10 ani şi 9 luni de închisoare trei membri ai unei reţele de traficanţi de droguri, care au fost interceptate şi confiscate în România, informează DPA, citată de Agerpres.

Un tânăr de 16 ani din Târgu Mureş a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară a unor droguri de mare risc, informează Poliţia Română.

Nouă persoane au fost conduse pentru audieri de către procurorii DIICOT Timişoara, în urma a 11 percheziţii domiciliare care au avut loc, miercuri dimineaţă, la locuinţele unor suspecţi de trafic de droguri de risc şi de mare risc.

În urma a 17 percheziții efectuate în județele Timiș și Caraș-Severin, au fost ridicate 9 kilograme de cannabis și au fost descoperite 2 culturi ilicite de cannabis. Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări față de 13 persoane, bănuite de trafic de droguri de risc și mare risc, respectiv ecstasy, cannabis și amfetamină.

Peste 99.900 de lei, 8 plante de cannabis, 2.005 euro, 25 de telefoane mobile și alte obiecte și înscrisuri au fost indisponibilizate de polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate, în urma unor percheziții domiciliare efectuate în județele Dâmbovița și Ilfov.

Aproape 1.000 de pastile de ecstasy și amfetamine, canabis, rezină de canabis și țigarete nemarcate au fost descoperite de polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Oradea, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., în urma a două percheziții domiciliare efectuate în Marghita.

Nume mari ale sportului american, precum surorile Serena şi Venus Williams, gimnasta Simone Biles şi baschetbalista Elena Delle Donne, ar fi fost depistate pozitiv la controalele antidoping efectuate la Jocurile Olimpice de la Rio şi ar fi justificat cu certificate medicale folosirea substanţelor interzise, ele fiind însă protejate de Agenția Mondială Antidoping (WADA), susține un hacker rus care a spart site-ul WADA, conform Gazzetta dello Sport.

 

Dezvăluirile care ar putea produce un adevărat cutremur în lumea sportului mondial ar veni de pe computerele unui hackeri, cel mai probabil din Rusia, care ar fi aceeași care au făcut și dezvăluirile în legătură cu Hillary Clinton.

 

În cazul lui Simone Biles, care a câștigat 4 medalii de aur la Rio, ar fi vorba de amfetamine (metilfenidat) descoperite la testele antidoping. Iar Serena Williams, considerată poate cea mai mare jucătoare de tenis din toate timpurile, de oxicodonă, hidromorfonă, prednison şi alte substanţe, în timp ce Delle Donne ar fi utilizat amfetamine şi hidrocortizon.

 

 

Subiectul certificatelor medicale folosite de unii sportivi pentru a explica valori anormale în privința unor substanțe care cad sub incidența Agenției Mondiale Antidoping este unul controversat. În trecut au existat numeroase cazuri în care sportivi au fost absolviți de orice vină în urma prezentării unor astfel de documente, dar au fost și situații în care aceștia au primit suspendări importante. Un exemplu important este cel al Mariei Sharapova și cazul său privind utilizarea de meldonium.

 

 

Potrivit Gazzetta dello Sport, cele mai multe cazuri de justificări medicale ale unor substanţe interzise relevate la testele antidoping se înregistrează la Federaţia Internaţională de Gimnastică. Acest for ar fi întărit afirmaţiile sportivilor prin documente care susţin că au luat unele substanţe în scop terapeutic. Și în cazul surorilor Williams ar putea fi un caz de excepție privind utilizarea anumitor substanțe, excepție ce poate fi acordată de orice agenție anti-doping cu aprobare de federațiile internaționale.

 

Aceste dezvăluiri ale hackerilor ruși vin în contextul în care atleții ruși au excluși de la Jocurile Olimpice și Paralimpice din 2016 și 2020 pe motiv că au beneficiat de un program controlat la nivel național de dopaj. Informațiile furnizate de ruși ar putea fi o răzbunare pentru pedeapsa suferită.

 

(Sursa: b1.ro)