fbpx
 
Patru indivizi cu vârste cuprinse între 20 şi 27 de ani au luat cu forţa o femeie de 34 de ani din curtea casei sale din comuna suceveană Adâncata, au dus-o în pădurea din localitate, unde au întreţinut relaţii sexuale cu aceasta. Victima a reuşit să fugă într-un moment de neatenţie al agresorilor, ajungând acasă, unde le-a povestit rudelor chinul prin care a trecut. Cei patru violatori au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

 


Fostul deputat Cristian Boureanu va putea fi cercetat în arest la domiciliu în dosarul în care este acuzat de ultraj, după ce a lovit poliţiştii care au oprit în trafic maşina în care se afla.

 


Poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au identificat, marți, un bărbat de 32 ani, din municipiul Iaşi, bănuit de comiterea infracţiunilor de tâlhărie calificată, furt, tâlhărie.

Magistrații Tribunalului București i-au respins vineri contestația lui Cristian Boureanu, astfel încât acesta rămâne în arest preventiv în dosarul în care este acuzat de ultraj după ce a agresat un polițist rutier.

 

Cristian Boureanu a fost arestat preventiv pe 10 iunie, în urma unei decizii a Judecătoriei Sectorului 1 București, iar vineri tribunalul i-a respins contestația.

 


Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Iași au identificat, luni, 12 iunie, doi bărbați de 20 și 34 de ani, ambii din municipiul Iași, bănuiți de comiterea unei infrațiuni de tâlhărie.

 


Într-o perioadă în care se tot discută de condiţiile din penitenciare şi modul de lucru al judecătorilor, aflăm de o nouă condamnare primită de ţara noastră la CEDO. De această dată în cazul unui minor suspectat de furturi. Copilul a stat peste un an în arest preventiv, lucru declarat inacceptabil acum de CEDO.

 


Clipe de groază a trăit o adolescentă de 14 ani din județul Iași, care a fost abuzată sexual după ce i s-au dat etnobotanice. Agresorul a fost trimis în judecată, zilele trecute, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, în stare de arest, pentru viol.

 

Ceea ce trebuia să fie o seară petrecută cu prietenii, s-a transformat  într-un coșmar pentru o adolescentă de 14 ani. Fata a fost adusă într-o stare de semiconștiență de un bărbat de 32 de ani și apoi violată.


Fostul director al Spitalului Malaxa, Florin Secureanu, a fost trimis, luni, în judecată pentru delapidare și luare de mită. Acesta se află deja în arest preventiv.

 


Procurorii au descoperit cinci refugiaţi sirieni şi un cetăţean sârb, călăuza acestora, chiar când încercau să treacă graniţa dintre România şi Serbia. La audieri, călăuza le-a povestit oamenilor legii cum a fost negociată şi organizată pe internet întreaga operaţiune, de la racolarea călăuzelor, până la planul de a trece granița.

 

Mecanismul a ieşit la iveală după ce poliţiştii de frontieră au prins recent la graniţa cu România cinci refugiaţi sirieni şi călăuza acestora. Erau aproape de Beba Veche când au fost opriţi. Călăuza le-a povestit anchetatorilor cum a fost racolată de un membru al grupării.

 


Polițiștii din Miroslava au efectuat ieri, 5 percheziții domiciliare la persoane bănuite de săvârșirea de furturi din societăți comerciale. 4 persoane au fost reținute pentru 24 de ore.

 

La data de 25 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Miroslava cu sprijinul luptătorilor Serviciului de Acțiuni Speciale și polițiștilor din cadrul Secţiei 6 Poliţie Urbană Iaşi, au efectuat 5 percheziții pe raza comunei Miroslava, la persoane bănuite de săvârșirea de furturi din societăți comerciale.

 


Pagina 13 din 15