fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Trei persoane au fost arestate după ce au intrat cu mașina în convoiul președintelui sârb Aleksandar Vucic, a relatat duminică Associated Press, citată de Agerpres.

Cei şapte bărbaţi din judeţul Ialomiţa, implicaţi duminică după-amiază, într-un scandal în staţiunea Mamaia, agresând şi un poliţist care se afla în timpul liber şi care a vrut să aplaneze conflictul, au fost arestaţi preventiv marţi, pentru 30 de zile, de Judecătoria Constanţa. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată la Tribunalul Constanţa, relatează News.ro.

Judecătoria Constanţa a admis, marţi, propunerea procurorilor ca şapte dintre cei opt bărbaţi implicaţi în scandalul din Mamaia să fie arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

O bandă de hoți români care jefuia camioanele în mers, considerați deosebit de periculoși, a fost destructurată de autoritățile spaniole. Românii și-au perfecționat metoda în țară.

Românii au intrat în casa bărbatului pentru a fura, dar au sfârșit prin a-l ucide cu bestialitate, scrie Verona Sera.

În urmă cu doi ani, pe când avea doar 11 ani, o copilă cu dizabilităţi psihice din Vaslui a fost violată în repetate rânduri, de către un unchi şi un verişor.

Drama fetei a ieşit abia acum la iveală, iar cei doi bărbaţi, unul de 40 de ani, celălalt de 21, au fost arestaţi.

Poliţia italiană a desfăşurat raiduri majore împotriva organizaţiilor mafiote ‘Ndrangheta şi Cosa Nostra. ‘Ndrangheta este cea mai puternică organizaţie de tip mafiot din Italia, activă în aproximativ 30 de ţări.

Aproximativ 116 presupuşi mafioţi ai organizaţiei ‘Ndrangheta au fost arestaţi marţi, a declarat poliţia italiană, în cadrul celei mai ample operaţiuni coordonate ce a avut loc împotriva celei mai puternice organizaţii mafiote din Italia.

Copilării distruse de doi oameni fără scrupule: prostituţie infantilă în apropiere de Iaşi. Bătăi și umilințe acasă. La 12 ani o preia un proxenet care a amețit-o cu declarații de dragoste. S-a prostituat pentru el, în zona Pașcaniului și primea o nimica toată. În cele din urmă, l-a turnat la Poliție, iar procurorii l-au trimis în judecată.

G.L.A. avea 12 ani atunci când a căzut în plasa unui pretins iubit, care, 10 luni mai târziu, a convins-o să întreţină cu el relaţii sexuale. După ce şi-ar fi atins scopul, Mihai Matasaru ar fi văzut o oportunitate în a face bani de pe urma ei.

Doi agenţi de frontieră ruşi au fost arestaţi de autorităţile ucrainene după ce au intrat din greşeală pe teritoriul Ucrainei, în nordul Mării Negre, în regiunea Crimeea, anunţă Serviciul Federal de Securitate (FSB) din Rusia, cerând Kievului eliberarea cetăţenilor ruşi, relatează site-ul agenţiei Tass.

Doi tineri, de 22, respectiv 24 de ani, au fost arestaţi luni, 12 iunie, de judecătorii Tribunalului Vaslui fiind acuzaţi de tâlhărie urmată de moartea victimei.

Pagina 11 din 13

Arhiva ReporterIS

« August 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Cartierul Austriac