fbpx
 
Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Curtea de Apel Bucureşti în legătură cu faptul că Anton Valeriu, primarul comunei Corbeanca, judeţul Ilfov, nu poate justifica o avere de 3 milioane lei prin veniturile realizate.

ANI acuză o judecătoare de la Tribunalul București că ar avea o avere nejustificată de peste 30 de milioane de lei. Este vorba de Cristina-Gabriela Mazilu, care a mai fost judecătoare în cadrul Judecătoriei Sector 4.

Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de circa 1.150.000 lei între averea dobândită şi veniturile realizate împreună cu familia de către fostul director al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), Cătălin Alexandru Ioniţă, în perioada exercitării funcţiei publice.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat averea nejustificată, conflictul de interese de natură administrativă, starea de incompatibilitate sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a opt persoane, transmite Agerpres.

Agenţia Naţională de Integritate a anunţat, joi, că a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală şi fiscală în cazul a şase persoane, printre care directorul Direcţiei Control şi Digitalizare din cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului şi inspectorul-şef al Gărzii Forestiere Braşov.

Primarul Vasile Laba a obținut o avere nejustificată, a constatat ANI, care a sesizat comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Cluj. Primarul susține ce e posibil să nu fi trecut în declarația de avere banii primiți de la cumnat.

Agenţia Naţională de Integritate a constatat o diferenţă nejustificată în cuantum de 189.000 lei şi 282.762 euro între averea şi veniturile realizate de către Mădălina Maria Anghel, ofiţer în cadrul MAI - Direcţia Generală Anticorupţie.

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 147.322,3 lei, între averea dobândită și veniturile realizate în perioada exercitării funcției publice de către David Loredana, agent principal de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, împreună cu soțul său, David Eduard Vasile, agent șef în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui.