fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Judecătorii Curții Supreme l-au condamnat astăzi la trei ani de închisoare cu suspendare pe fostul preşedinte al Tribunalului Iaşi, Radu Tărniceriu, găsit vinovat pentru trafic de influenţă.

 

Pe lângă judecătorul Tărniceru, au mai fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendarea pedepsei şi Ioan Leonte, fostul primar din Gorban, precum şi Emanuel Osoianu, un apropiat al judecătorului.

 


Politicieni, afaceriști și chiar interlopi au ales să muncească pe perioada detenției pentru a fi eliberați înainte de termen. Procurorii DNA se îndoiesc că VIP-urile chiar au lucrat ca cizmari, sticlari, tâmplari sau au măturat prin curtea pușcăriilor.

 

În spatele apetitului pentru muncă al vedetelor condamnate în ultimii ani stă intenția oricărui pușcăriaș să iasă cât mai repede din penitenciar. Așa că fiecare deținut dorește să lucreze la atelierul din interiorul închisorilor sau în afara pușcăriei, de obicei la firme de salubritate. Pentru fiecare lună de lucru, condamnatului i se scad până la șapte zile din sentința primită. Cât despre banii care îi revin, un condamnat primește salariul minim pe economie.

 


Poliţistii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră  Galaţi au depistat şi predat autorităților competente un bărbat care a solicitat eliberarea unui aviz pentru pescuit în zona de frontieră și care, în urma verificărilor s-a stabilit că era dat în urmărire generală, pe numele lui fiind emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate.

 

Cel reţinut fusese condamnat la 1 an, 9 luni şi 10 zile, deoarece a făcut parte dintr-un grup infracţional, specializat în fraude imobiliare, ce acţiona pe raza municipiului Galaţi.

 


Medicul român, Ioan Boilă, în vârstă de 55 ani din Alba Iulia,  acuzat de pronografie infantilă, a fost condamnat la patru luni de închisoare în Marea Britanie, informează Daily Mail și Evening Standard.

 


Situaţie penibilă în care este pus Statul de un infractor condamnat definitiv într-un dosar penal. Un BMW X6 gri, din 2009, aparţinând fostului ministru Relu Fenechiu nu a putut fi confiscat timp de trei ani pentru că „nu a fost identificat în trafic”. Asupra maşinii a fost înfiinţat sechestru pentru recuperarea unei părţi din prejudiciul de 5,7 milioane de lei din dosarul „Transformatorul”, în care fostul ministru al Transporturilor a fost condamnat la 5 ani de închisoare.

 

„Procesul- verbal de sechestru a fost comunicat Primăriei Iaşi şi Poliţiei Rutiere Iaşi. Autoturismul nu a fost găsit în urma deplasării la adresa de domiciliu a debitorului şi nici nu a fost identificat în trafic de lucrătorii Poliţiei Rutiere, până la data prezentei”, a precizat executorul judecătoresc Dragoş Iovu, la o solicitare REPORTER DE IAŞI.

 


Situaţie penibilă în care este pus Statul de un infractor condamnat definitiv într-un dosar penal. Un BMW X6 gri, din 2009, aparţinând fostului ministru Relu Fenechiu nu a putut fi confiscat timp de trei ani pentru că „nu a fost identificat în trafic”. Asupra maşinii a fost înfiinţat sechestru pentru recuperarea unei părţi din prejudiciul de 5,7 milioane de lei din dosarul „Transformatorul”, în care fostul ministru al Transporturilor a fost condamnat la 5 ani de închisoare.

 

„Procesul- verbal de sechestru a fost comunicat Primăriei Iaşi şi Poliţiei Rutiere Iaşi. Autoturismul nu a fost găsit în urma deplasării la adresa de domiciliu a debitorului şi nici nu a fost identificat în trafic de lucrătorii Poliţiei Rutiere, până la data prezentei”, a precizat executorul judecătoresc Dragoş Iovu, la o solicitare REPORTER DE IAŞI.

 


Polițiștii Biroului Urmăriri Iaşi au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Iaşi, pe numele unui bărbat,condamnat pentru furt calificat.

Liviu Dragnea, președinte PSD, spune despre el că este „o persoană forte cinstită” și a acuzat procurorul de caz pentru decizia judecătorilor din dosarul „Referendumul”.

 


Polițiștii Biroului Urmăriri Iaşi au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de Tribunalul şi Judecătoria Iaşi, pe numele unui bărbat, condamnat pentru înşelăciune.

 


Primarul oraşului Târgu Frumos, Ionel Vatamanu, a fost condamnat definitiv, miercuri, de Curtea de Apel Iaşi la un an an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese și fals în declarații.

 

Edilul a fost condamnat iniţial, în 28 decembrie 2015, de Judecătoria Paşcani la un an şi două luni de închisoare cu suspendare, dar a contestat decizia.

 

Curtea de Apel Iaşi i-a admis, miercuri, apelul lui Ionel Vatamanu şi i-a redus pedeapsa la un an de închisoare cu suspendare.

 

„Admite apelul declarat de inculpatul Vatamanu Ionel împotriva Sentinţei penale nr. 287 din 28 decembrie 2015 pronunţată de Judecătoria Paşcani, pe care o desfiinţează , în parte . Rejudecând cauza : Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente. Reduce de la 1(un) an şi 2 (două) luni închisoare la 1(un) an închisoare pedeapsa aplicată inculpatului Vatamanu Ionel pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese în formă continuată  prev. de art. 2531 alin. 1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 şi art. 5 Cod penal. În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a Cod penal din 1969 raportat la art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal din 1969 contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 1(un) an închisoare. Reduce termenul de încercare stabilit de la 3 (trei ) ani şi 2 (două) luni la 3(trei ) ani”, se arată în minuta deciziei Curţii de Apel Iaşi.

Decizia este definitivă.

 

Faptele pentru care a fost acuzat Ionel Vatamanu datează încă din perioada în care era consilier local. Potrivit rechizitoriului, edilul deţinea împreună cu soţia o societate de panificaţie, care concesionase din 2003 un spaţiu de 40 de metri pătraţi din zona pieţei agroalimentare din Târgu Frumos.

 

Însă, familia primarului a construit pe un teren de aproape 100 de metri pătraţi în baza unui raport de evaluare întocmit în condiţii dubioase, susţin anchetatorii

 

Raportul a fost aprobat, în iulie 2011, de consilierii locali din Târgu Frumos, care au decis la aceeaşi dată şi vânzarea terenului către firma lui actualului primar.

 

Anchetatorii mai susţin că însuşi Vatamanu a votat pentru ca terenul să ajungă în posesia sa. Pimarul de la acea vreme, Gheorghe Tătaru, a refuzat să pună în executare hotărârea de Consiliu Local.

 

Însă, în 2012, atunci când Vatamanu a ajuns primar l-ar fi delegat pe viceprimarul, Ion Alexa Angheluş, să vândă terenul, în numele primăriei, către firma sa.

 

În septembrie 2014, edilul PSD a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi pentru conflict de interese şi fals în declaraţii.

 

Citește și Lotul penalilor din județ: 12 primari din Iași în pragul de-a primi „roșu și eliminare”

 

Prefectura așteaptă decizia

Procedura de demitere a primarului condamnat definitiv este mai dificilă:

„Conform procedurii, decizia instanței se comunică instituțiilor UAT (orașului), după care, secretarul Consiliului Local va întocmi un referat, pentru a se vedea dacă se îndeplinesc condițiile emiterii unui ordin de încetare a mandatului. Pe baza acestui referat se va emite ordinul. După emiterea ordinului, există o perioadă de zece zile în care acesta poate fi contestat”, a declarat Felix Guzgă, purtătorul de cuvânt al Prefecturii.


Pagina 7 din 8

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top