fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a făcut mai multe controale în piețe, care au vizat comercializarea produselor în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, transmite ANPC într-un comunicat de presă. În urma controalelor, au fost date amenzi în valoare de 380.000 de lei, mai precizează sursa citată.

MOL a fost amendată de ANPC cu 100.000 de lei în urma scandalului privind prețul benzinei. În total, ANPC a dat amenzi de 370.000 de lei la benzinării, în urma controalelor făcute în cursul zilei de joi, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru.


Consiliul Concurenţei monitorizează piaţa carburanţilor şi investighează situaţiile în care preţurile au crescut foarte mult, fără a avea o justificare economică, se arată într-un comunicat al autorităţii de concurenţă.


Premierul Nicolae Ciucă a dispus controale „ample” la stațiile de alimentare cu carburant, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, după ce au fost semnalate creșteri bruște ale prețurilor la combustibili. Executivul a transmis că nu va permite nicio tentativă de speculă. Mai multe cozi de mașini s-au format la diverse benzinării din țară, de teama că prețurile ar putea crește rapid peste noapte.


Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au decis închiderea, pentru o perioadă de cel mult şase luni, a trei magazine aparţinând retailerului Profi şi au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 144.000 lei operatorului comercial, în urma unor controale derulate marţi în şapte magazine situate în sectoarele 2, 3, 4 şi 6, a anunţat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat zece amenzi contravenţionale, în valoare de 195.000 de lei, companiilor furnizoare de electricitate şi de gaze naturale, în cadrul controalelor derulate de Comandamentul pentru Energie al instituţiei, a anunţat, luni, ANPC.

Ministrul de Interne Lucian Bode a dispus verificări în toate instectoratele de poliție din țară în urma crimei de la Bolintin Vale, unde un om a fost omârât cu pietre de către clanurile mafiote. Ministrul a caracterizat tragedia prin faptul că există resurse umane nepregătite și, câteodată, în cârdășie cu factorul politic și mediul infracțional.

Vitrine frigorifice murdare, cu insecte moarte, dar şi produse cu termen de valabilitate depăşit au fost descoperite la mai multe magazine Lidl din țară în urma unor controale ale comisarilor de la Protecția consumatorilor (ANPC). Aceștia au aplicat amenzi în valoare de peste 350.000 de lei şi s-a propus închiderea unui magazin din Ilfov pentru 6 luni.

O avocată din Brăila este cercetată de DNA, sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, ea fiind acuzată că a încercat să dea 10.000 de euro unor poliţişti cu funcţii de conducere pentru a stopa controale la două firme.

Două hoteluri de lux din Capitală au fost închise temporar în urma controalelor făcute de Protecția Consumatorului. Mâncare stricată sau fără termen de expirare în depozit, ustensile de bucătărie murdare ori care aveau arsură depusă, și ulei pentru gătit care nu era schimbat conform normelor sanitare.

Pagina 1 din 5

Arhiva ReporterIS

« Mai 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Cartierul Austriac