fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Patru persoane au fost reţinute pentru 24 ore de procurorii DIICOT Iaşi, fiind acuzate că au făcut parte dintr-o grupare de criminalitate organizată care a sustras utilaje agricole şi autoturisme din Franţa şi Italia.

Magistraţii de la Tribunalul Iaşi au amânat, marţi, judecarea contestaţiei depusă de primarul Mihai Chirica la măsura controlului judiciar solicitată de procurorii DNA, următorul termen fiind stabilit pentru vineri, 11 februarie.

* Chirica a semnat prima edificare în fals, dar Oficiul de Cadastru a respins-o. Scria „conform PUZ” și era prea evidentă mistificarea
* Au făcut a doua edificare și au antedatat-o. Chirica l-a pus pe viceprimarul Harabagiu, cumătrul său, să semneze. DNA: „Există probe pentru instigarea la uzurparea funcției”
* Harabagiu n-avea dreptul să semneze – primarul Chirica era la serviciu
* Ghergheșanu, omul de încredere al lui Chirica pentru edificări cu dedicație, spune că primarul i-a dat tema: „Rezolvați-l pe Cheșcu”
* Prima edificare în fals a fost semnată de Raluca Mocanu, actuala arhitectă-șef a Primăriei. Ținea locul titularei, aflate în concediu
* Tudor Cheșcu, fiul lui Gheorghe Cheșcu, patronul FLUX SRL, s-a întors în birourile Primărie să refacă actele măsluite. Era ca la el acasă
* Familia Cheșcu a apelat la firma directorului Oficiului de Cadastru, HOTARNIC SRL, pentru dosarul de intabulare. Surpriză: directorul Șavloschi are patru apartamente în blocul de la Doi Băieți al lui Gheorghe Cheșcu
* Totul în acest dosar era fals, dar s-a aprobat! Dacă un anonim depășește cu 2 mp autorizația i se cere demolarea. DNA spune că are probe împotriva lui Mihai Chirica. Citiți dovezile ÎN EXCLUSIVITATE

Prefectul judeţului Iaşi, Bogdan Cojocaru, a precizat că primarul Mihai Chirica, pus sub control judiciar de procurorii DNA timp de 60 de zile, nu va avea acces în Primărie şi nici nu va încasa salariu, adăugând că Prefectura va analiza dacă se impun şi alte măsuri, relatează News.ro.

Senatorul Marius Bodea este de părere că toți cei care l-au susținut pe Mihai Chirica sunt părtași direcți la sistemul mafiot pe care acesta l-a crescut și hrănit.

Mihai Chirica și Gabriel Harabagiu sunt inculpați în dosarul „Flux” despre care REPORTER DE IAȘI a relatat în urmă cu câteva săptămâni. Primarul a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile fără exercitarea funcției de procurorii DNA, fiind acuzat de fals intelectual în formă continuată şi instigare la uzurparea funcţiei.

Șeful Serviciului de Inspecție Fiscală Persoane Juridice și cinci inspectori din cadrul Administrației Finanțelor Publice din Buzău au fost plasaţi sub control judiciar.

O persoană a fost arestată preventiv, iar alte două au fost puse, vineri, sub control judiciar, fiind cercetate pentru exploatarea sexuală a unei minore, informează DIICOT Covasna.

Pagina 3 din 25

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Cartierul Austriac