fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Constantin Scripniciuc, fratele şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie, este anchetat într-o afacere derulată în 2014 la Hârlău. Şeful Ocolului Silvic ar fi condiţionat plata unor bani către o firmă de subcontractarea unor lucrări către societatea lui Scripniciuc. „Pentru a intimida pe administrator (...) a făcut uz şi de numele lui Scripniciuc Ioan, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi”, spun procurorii. Dublu ghinion pentru Abălaşi: luat în vizor prin „derivaţie”, a ajuns să fie cercetat pentru altceva.

Fratele şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi este implicat în dosarul de corupţie care zguduit administraţia din Hârlău.

Şantaj în toată regula

Informaţii surprinzătoare apar în dosarul în care fostul primar, viceprimar, şef al Ocolului Silvic şi şef al Poliţiei Hârlău au fost trimişi în judecată de DNA Iaşi pentru infracţiuni de corupţie. O astfel de informaţie descrie o afacere pusă pe roate în aprilie 2014. Ioan Amariei, fostul şef al Ocolului Silvic Hârlău, i-ar fi cerut administratorului Păstrăvul Holdean SRL Holda-Suceava, firmă care ar fi acoperit aproximativ 70% din activitatea de împădurire şi întreţinere a suprafeţelor  împădurite administrate de Regia Naţională Romsilva în zona Hârlău, să subcontracteze o parte din lucrări. Societatea indicată de Amariei în acest sens ar fi fost SC Royal Univers NYC SRL Pârcovaci administrată de Constantin Scripniciuc, fratele chestorului Ioan Scripniciuc, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi. „(...) Pentru a-l convinge pe Marinescu Nicolae Cristian (administrator SC Păstrăvul Holdean SRL Holda- n.r.) să subcontracteze lucrările  către firma ieşeană, Amariei Ioan l-a ameninţat că va amâna efectuarea plăţilor aferente contractelor încheiate până la termenul maxim prevăzut în contract (60 de zile), în condiţiile în care, până la momentul respectiv, fondurile au fost virate în primele 10 zile. Totodată, pentru a intimida pe administratorul SC Păstrăvul Holda SRL a făcut uz şi de numele lui Scripniciuc Ioan, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, fratele lui Scripniciuc Constantin, asociat unic al SC Royal Univers NYC SRL Pârcovaci”, se scrie în documentele anchetatorilor.

Folosea asistaţi sociali

Astfel, în perioada aprilie-mai 2014 firma lui Scripniciuc a ajuns să execute o serie de lucrări de întreţinere a unor suprafeţe împădurite din zona Hârlău, „care ulterior s-au dovedit a fi necorespunzătoare din punct de vedere calitativ şi cantitativ”, spun procurorii. Cum SC Royal Univers NYC nu avea niciun angajat, lucrările ar fi fost efectuate de asistaţi sociali, care beneficiau de indemnizaţii acordate de Consiliul Local Hârlău în schimbul prestării unor ore de muncă în folosul comunităţii. Pentru transportul muncitorilor de ocazie, Constantin Scripniciuc s-ar fi folosit de maşinile Ecosalubris Hârlău SA, la care este acţionar Consiliul Local Hârlău şi consiliile locale din comune limitrofe oraşului. Scripniciuc era angajat la Ecosalubris.

Chestorul Scripniciuc spune că nu are o relaţie apropiată cu fratele său

Întreaga situaţie ar fi fost acceptată de Constantin Cernescu, primarul de atunci al oraşului, şi de Florin Ţăpuşă, viceprimar. „Pentru a atrage lucrări, Scripniciuc Constantin beneficia de sprijinul lui Ababei Constantin, lider informal în comunitatea romă locală, prin intermediul căruia promitea potenţialilor muncitori  că va facilita aprobarea dosarului în baza căruia obţin asistenţa socială şi asigurarea medicală (de exemplu: funcţionari din Primăria Hârlău treceau cu vederea alte surse de venit ale asistaţilor sociali, terenuri, animale deţinute)”, mai arată procurorii.

„Nu ştiu nimic”

Însă, după doar două luni, între Constantin Scripniciuc şi Ioan Amariei ar fi existat o serie de neînţelegeri cu privire la împărţirea beneficiilor, iar ultimul i-ar fi preluat operaţiunile, cu ajutorul unor zilieri. Însă, susţin anchetatorii, Constantin Scripniciuc ar fi continuat să folosească asistaţi sociali pentru lucrări de întreţinere a suprafeţelor împădurite din zonă, subcontractate de această dată de la SC Iris DS SRL Iaşi, care încheiase contracte ce acopereau aproximativ 30% din activităţile specifice în domeniul silvic gestionat de Ocolul Silvic Hârlău.

În cazul contractelor cu dedicaţie primite de firma lui Scripniciuc, procurorii au disjuns cercetările pentru şantaj, abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu. Restul dosarului a fost trimis la instanţă, în aprilie. Pentru mai multe infracţiuni de corupţie vor fi judecaţi, printre alţii, Constantin Cernescu, Florin Ţăpuşă, Ioan Amariei şi fostul şef al Poliţiei Hârlău, Dumitru Simionescu. În ciuda insistenţelor jurnaliştilor REPORTER DE IAŞI, Constantin Scripniciuc nu a putut fi contactat pentru a-şi spune punctul de vedere.

„Nu ştiu nimic despre ce îmi spuneţi. Nu am o relaţie apropiată cu fratele meu şi chiar nu aş dori să comentez. Răspunderea este personală”, a declarat chestorul Ioan Scripniciuc referitor la dosarul fratelui său.

Citește și Bivolari, patria lui Gafița! Cum să umfli tot bugetul unei comune prin 70 de contracte dedicate

Alt dosar pentru fratele chestorului

În dosar se mai povesteşte un fapt din 7 septembrie 2015, când viceprimarul Ţăpuşă i-a cerut lui Constantin Scripniciuc să trimită o persoană care execută muncă în folosul comunităţii la Ecosalubris să presteze diverse activităţi la sediul PSD din Hârlău. În acest caz se fac cercetări pentru abuz în serviciu şi instigare la abuz în serviciu.

 Subprefectul Abălaşi, luat la ochi de DNA

Subprefectul interceptat 3 luni

În această anchetă, în atenţia procurorilor DNA Iaşi a intrat şi subprefectul Bogdan Abălaşi. Totul a pornit după o discuţie telefonică purtată de acesta cu viceprimarul Ţăpuşă care îl rugase să primească la el un prieten. Acesta din urmă ar fi dorit să vândă nişte produse la târgul organizat, anul trecut, cu ocazia Sărbătorilor Iaşului. Pentru că suspectau că s-ar putea interveni la reprezentanţi ai Primăriei, anchetatorii au cerut judecătorilor interceptarea convorbirilor subprefectului. Potrivit datelor din dosar, Abălaşi a fost „ascultat” timp de trei luni. În cele din urmă, procurorii au disjuns din dosarul „tartorilor” din Hârlău o cauză care îl vizează pe subprefect, dar nu legată de situaţia de mai sus. Anchetatorii susţin că Abalaşi ar fi pus un subordonat să semneze în locul său avizul de legalitate pentru o hotărâre dată de Consiliul Local Moşna. „Da’ ce treabă am eu cu Sf. Parascheva? Nu m-a întrebat nimeni, nu ştiu despre ce este vorba. Dă Prefectura locuri la Sfânta Parascheva? Nu sunt cercetat în niciun dosar. Nu am fost citat nici ca martor, nici ca nimic. Nu am cunoştinţă despre aşa ceva”, a spus subprefectul.

Interceptări în dosar

Discuție purtată in 22 septembrie 2015 de Florin Țăpușă (FȚ), fostul viceprimar din Hârlău, și subprefectul Bogdan Abalași (AB)

AB: Da domn’ primar!

FT: Cu respect domn’ subprefect, toată stima!

AB: Dă trăiți!

FT: Puteți vorbi un pic!

AB: Vă rog!

FT: Am o problemă care, o să vină cineva dacă-l primiți din parte mea, o problemă mai, sunt niște prieteni de suflet, cum sunteți dvs.

AB: Am înțeles, când vin? Eu plec la București.

FT: Azi!

AB: Azi, da!

FT: Acum într-un sfert de oră, 20 de minute, nu-i bine?

AB: Să vină, da măi, să vină acuma.

FT: O să spună că din partea mea și să/i transmiteți la doamna secretară. Vă rog poate.

AB: Da, da, da.

FT: Mulțumesc, cu respect.

Ulterior, Florin Țăpușă poartă o discuție cu amicul său, după ce acesta a fost în biroul subprefectului. 22.09.2015, ora 13.32

FT: Bună ziua. Ce-ai făcut?

Domn: Să trăiți! Am fost la domnul subprefect. Pleca, că se grăbea.

FT: Da

Domn: O rămas că doamna secretară sau domnișoara, i-am lăsat datele.

FT: Da

Domn: Nu prea știe, că s-o schimbat niște poziții ici la....Acum erau mai multe locuri și o rămas numai vreo 30.

FT: Da el ce-o spus? Se rezolvă sau să mă duc în altă parte?

Domn: Nu știu. Trebuie să sune. O rămas să se informeze fata aia, secretara. Îs aici la primărie, au ședință astăzi. Nu știu mai venți încoace zilele astea. Voiam să vedem ce s-o stabilit

FT: stai un pic să mai sun pe cineva, da? Un pic așteaptă (...)

Discuție purtată în 19.09 2015 de Constantin Scripniciuc cu o altă persoană- Marian

SC: Am fost în pădure și m-am certat cu Amariei, cu...

Marian: De ce?

SC: Că-i b.....

M: Dă-l în (înjură-nn) mea că s-a folosit de tine destul.

SC: Exact.

M: Dacă nu te chema cum te cheamă în ....te băga el în seamă. Ascultă ce spun eu. Dar ce zgârcit este, să nu se mai întrebe nevastă-sa.

SC: Păi i-am spus în seara asta în față.

M: Ce?

SC: Eu i-am spus-o în față.

M: Ce i-ai zis.

SC: Că e cel mai mare parșiv din satul ăsta. Deci Ion și cu...neinteligibil....l-a pus șef de ocol.

M: Nu vorbi prin telefon.

SC: Nu, dar nu ai ce vorbi. L-a pus și în funcție.

M: Da.

SC: Și acuma el vrea să fie și primarul Pârcovaciului.

M: Cine? Amariei?

SC: Da.

(...)

M: Și de ce v-ați luat la ceartă.

SC: M-a făcut prost(...)

Șeful ISJ Mureș, Ștefan Someșan a fost reținut joi pentru fapte de corupție de procurorii DNA, informează Mediafax.

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a fost audiat în prealabil mai multe ore.

Ștefan Someșan va fi prezentat vineri instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

„Şeful ISJ Mureş, Ştefan Someşan, a fost audiat, joi, mai multe ore de procurorii DNA Mureş, iar la final a fost reţinut pentru 24 de ore pentru fapte de corupţie. Urmează să fie prezentat, vineri, instanţei, cu propunere de arestare pentru 30 de zile”, au declarat sursele judiciare.

(Sursa: b1.ro)

Rolls Royce a plătit intermediari corupţi pentru a câştiga contracte în 12 ţări, arată o investigaţie comună a BBC şi The Guardian. Jurnaliştii au găsit dovezi care arată că producătorul a făcut plăţi secrete de ordinul a milioane de dolari unor agenţi bine înfipţi în politica celor mai corupte ţări din lume. Astfel ar fi câştigat numai în India o comandă de aproape jumătate de miliard de euro din partea Ministerului de Apărare de acolo. Rolls Royce nu neagă acuzaţiile de corupţie şi spune doar că în ultimii ani e mai atent la respectarea legilor din ţările unde face afaceri.

Rolls Royce, un imperiu de 13 miliarde de lire sterline, pare să-şi fi plătit extinderea cu mită. Dovezile apar într-un documentar BBC care desenează în jurul producătorului un păienjeniş de intermediari corupţi şi contracte uriaşe în ţări precum Brazilia, Azerbaijan, Iran, Nigeria şi Arabia Saudită. Sunt 12 ţări în total şi un singur mecanism.

În India jurnaliştii au descoperit că Rolls Royce i-a oferit pe sub mână 10 milioane de lire sterline unui traficant de arme prin intermediul companiilor controlate de acesta. Intermediarul şi-ar fi folosit influenţa pe lângă directorul unei alte firme de armament, care a negociat vânzarea unor avioane către guvernul Indiei. Aparatele de zbor erau echipate cu motoare Rolls Royce, iar câştigarea contractului i-ar fi adus producătorului britanic 400 de milioane de lire sterline.

Avocaţii presupusului intermediar al Rolls Royce spun că acesta nu a fost plătit pentru a-i câştiga companiei producătorului contracte, însă în 2014 acesta a intrat şi-n vizorul autorităţilor britanice. A fost arestat şi apoi eliberat din lipsă de dovezi. Investigaţia în posibilele fapte de corupţie de la Rolls Royce continuă însă, iar o anchetă paralelă a fost deschisă şi în Statele Unite. Presupusul agent are însă legături puternice nu doar cu Rolls Royce, ci cu mai-marii politicii britanice. A fost fotografiat primind un premiu pentru afacerile sale de la premierul Theresa May. A donat 1,6 milioane de lire sterline Liberal Democraţilor din Marea Britanie şi e consultant al liderului acestui partid.

Altă ţară, aceeaşi poveste. În Brazilia Rolls Royce e investigat pentru corupţie într-un dosar în care e acuzat că a oferit mită pentru a câştiga un contract de 100 de milioane de dolari la compania petrolieră de stat Petrobras, de numele căreia se leagă un alt scandal de corupţie care a ajuns până la fostul preşedinte Dilma Roussef. Documentele analizate de BBC arată cum unul dintre presupuşii intermediari ai Rolls Royce ar fi recunoscut în faţa autorităţilor că plăţile secrete au mers către mai multe persoane, iar el ar fi primit peste 200.000 de dolari.

Autorităţile britanice au anunţat în 2012 că investighează practicile Rolls Royce în Indonezia şi China, pentru ca un an mai târziu să apară acuzaţiile de dare de mită şi corupţie iar ulterior dosarul sa fie extins la afacerile din alte ţări. Sursele judiciare ale BBC spun că în momentul de faţă 30 de anchetatori verifică dacă Rolls Royce s-a folosit de agenţi neînregistraţi pentru a plimba mita către factorii de decizie. Sunt 4 ani de când ancheta a fost făcută publică şi există teama că dosarul bate pasul pe loc. Un scandal similar a vizat contractele câştigate de producătorul de tehnică militară BAE Systems însă în 2006, guvernul lui Tony Blair a închis dosarul sub pretextul că ancheta pune în pericol securitatea naţională a Marii Britanii. Scandaluri similare, cu mite şi intermediari din străinătate, au apărut şi la Siemens, Airbus şi TyssenKrupp.

(Sursa: digi24.ro)

Relu Fenechiu a fost acuzat în mod oficial de procurorii DNA că a încasat o șpagă uriașă, cea mai mare din Iași de până acum, de 4,3 milioane euro. Din această sumă, fostul lider liberal a încasat cash 2,5 milioane de euro, printr-un intermediar. Fenechiu a fost condamnat definitiv, în ianuarie 2014, la cinci ani de închisoare în Dosarul Transformatorul.

La puţin timp după ce a recunoscut în fața procurorilor DNA că a luat mită de aproape un milion de euro într-un dosar privind acordarea ilegală de contracte preferenţiale din bani publici, fostul lider liberal Relu Fenechiu a fost pus sub acuzare într-un nou dosar de corupţie. Procurorii anticorupție au anunţat, aseară, că îl acuză pe Fenechiu de trafic de influenţă şi participaţie improprie la spălare de bani. Magistrații spun că Fenechiu ar fi luat o mită de 4,3 milioane de euro, din care  2,5 milioane de euro au fost primiți în numerar, în două rânduri.

Aceasta este cea mai mari mită „cash“ care apare într-un dosar DNA la nivel regional.

„În continuare, pentru a ascunde adevărata natură a provenienţei, circuitul financiar al sumelor de bani şi beneficiarul real al acestora, suspectul Fenechiu Relu a solicitat ca restul banilor să fie viraţi în conturile a două societăţi comerciale în baza unor contracte de consultanţă ce atestau operaţiuni comerciale fictive“, arată procurorii DNA în materialul dat publicității.

Programul SEI al Ministerulul Educaţiei a fost derulat de către firma Siveco, a cărei şefă, Irina Socol, a fost deja condamnată  pentru mai multe fapte de corupţie.

Aceeaşi societate este implicată în dosarul de corupție în care Fenechiui a recunoscut că a primit mită de aproape un milion de euro, acordată în cadrul a două contracte derulate de Ministerul Justiţiei şi firma Antibiotice SA, pe lângă ai căror reprezentanţi fostul lider liberal a intervenit. Înţelegerea i-a adus o pedeapsă de trei ani şi 10 luni. În acest al doilea dosar, Fenechiu s-a angajat să plătească şpaga de circa 1 milion de euro pe care a primit-o, fiind pus, de asemenea, sechestru pe o parte din bunurile sale.

Citește și Fenechiu, lăsat de PNL cu buzele umflate: nu mai vede niciodată cei 1,4 milioane de lei

Relu Fenechiu execută 5 ani de închisoare pentru trafic de influenţă, în dosarul Transformatorul. Între 2002 şi 2005, Fenechiu a cumpărat printr-o firmă transformatoare vechi din anii '70 şi le-a revândut societăţii Electrica Moldova. 99% din transformatoarele au rămas în stocul Electrica Moldova, pentru că nu au putut fi folosite. Prejudiciul a fost de peste 7,5 milioane de lei.

Până în prezent, el nu a returnat nici un leu pentru că el şi soţia sa au o dispută în instanţă asupra partajării bunurilor aflate sub sechestru.

Patriarhia Română a anunţat că nu se pronunţă în legătură cu situaţia IPS Teodosie înainte de finalizarea anchetei, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu. El a fost pus sub control judiciar pentru luare de mită şi folosirea cu rea-credinţă de documente false.

„Patriarhia Română nu se pronunţă în legătură cu situaţia IPS Teodosie. Controlul judiciar este doar o etapă incipientă a anchetei penale. Ancheta este în desfăşurare. Aşteptăm o decizie la finalul anchetei”, a declarat Vasile Bănescu, potrivit News.ro.

Totodată, purtătorul de cuvânt a spus că există autonomie la nivelul episcopiilor, iar răspunderea IPS Teodosie este personală.

„Este foarte important să aşteptăm decizia finală a anchetatorilor, răspunderea IPS Teodosie fiind una personală”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost pus sub control judiciar pentru luare de mită şi folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, fiind acuzat că, în perioada 2010-2016, a folosit şi prezentat declaraţii false către APIA pentru a primi fonduri europene de peste 1,3 milioane de lei. De asemenea, prelatul este acuzat că a luat mită 500 de euro de la o persoană.

Arhiepiscopul Tomisului a mai fost anchetat de procurorii anticorupţie pentru luare de mită, fiind suspectat că a primit 850 de euro de la o persoană pentru a o ajuta să se înscrie la Facultatea de Teologie a Universităţii ”Ovidius”, IPS Teodosie fiind decanul acelei facultăţi. În acest dosar, în urmă cu doi ani, arhiepiscopul Tomisului a fost scos de sub urmărire penală, el precizând atunci că nu a fost găsită nicio probă împotriva sa.

De asemenea, în vara acestui an, IPS Teodosie a fost citat la DNA, pentru a fi audiat ca martor în dosarul privind cărţile scrise în penitenciar, pe motiv că el a girat cartea "Muntele Athos, patria ortodoxiei", scrisă de Gigi Becali.

(Sursa: digi24.ro)

Primarul comunei vasluiene Oşeşti, Grigore Lefter, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare de magistraţii Curţii de Apel Iaşi pentru fapte de corupţie.

Cu toate că decizia de condamnare este una definitivă, Instituţia Prefectului nu poate organiza în perioada următoare alegeri anticipate, atribuţiile edilului fiind preluare de viceprimarul în funcţie.

„Procedura este de durată. Chiar dacă avem de-a face cu o condamnare definitivă, sunt câţiva paşi de urmat, o discuţie despre organizarea de alegeri anticipate fiind acum prematură. Decizia Curţii de Apel trebuie comunicată în scris Primăriei Oşeşti, apoi noi trebuie să fim anunţaţi în mod oficial. Se emite ordin al prefectului care poate fi contestat în instanţă de actualul primar. În acest timp prerogativele primarului sunt preluate de viceprimarul în funcţie, urmând să fie ale un nou viceprimar. În funcţie de ce se întâmplă în instanţă, vom putea spune când se organizează alegeri”, a declarat, luni, pentru AGERPRES, subprefectul judeţului Vaslui, Mircea Gologan.

Grigore Lefter a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie, după ce au fost sesizate nereguli în derularea unui proiect cu fonduri europene vizând modernizarea unui drum din comuna Oşeşti. Edilul mai avea o condamnare cu suspendare pentru conflict de interese, după ce şi-a angajat fiul pe post de consilier, însă aceasta nu l-a împiedicat să candideze la alegerile locale din luna iunie.

El se află la al treilea mandat în fruntea comunei Oşeşti.

(Sursa: radioiasi.ro)

28 percheziții DNA au loc în cursul dimineții de 17 octombrie, după ce mai multe societăți comerciale și persoane fizice sunt bănuite de corupție și evaziune fiscală.

Potrivit stiri pe surse, care transmite din surse apropiate anchetatorilor, în acest dosar este vorba de un prejudiciu de aproximatic 600.000 de lei în domeniul producției și distribuției de băuturi alcoolice.

Infracțiunile de corupție și evaziune fiscală s-ar fi produs în perioada 2010-2014, iar perchezițiile se fac în mai multe localități din București, Constanța, Ilfov, Buzău și Prahova.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

(Sursa: EVZ.ro)

Vasila Blaga a fost citat în calitate de suspect de procurorii DNA Ploiești. Acuzațiile sunt de corupție și ar viza perioada 2009-2012, o perioada în care Vasile Blaga a fost parlamentar, dar și ministru de Interne.

Procurorii vorbesc de comisioane de 10% la contracte cu statul, care ar fi fost încasate pe filiera acestui trafic de influență pentru ca anumite firme să beneficieze de contractele din bani publici. Sumele obținute astfel ajung la sute de mii de euro, arată date preliminare din această anchetă, spun surse judiciare.

„Nu am ce să comentez. Nici nu ştiu despre ce este vorba”, a fost singura declarație a lui Vasile Blaga la sosirea la DNA Ploiești.

Vasile Blaga a fost citat și săptămâna trecută, la DNA în calitate de martor, fiind întrebat de procurori despre maşina sa cu care şeful IPJ Bihor, Liviu Popa, a făcut un accident uşor în urmă cu o lună.

Este vorba despre un accident ușor în care a fost implicată mașina sa în urmă cu aproximativ o lună. El a spus că nu se afla la volan și că rugase un apropiat să pornească mașina pentru a nu avea probleme tehnice.

Persoana apropiată este șeful poliției Bihor, chestorul Liviu Popa. În momentul în care acesta a pornit automobilul a avut loc o tamponare ușoară.

Şeful IPJ Bihor, Liviu Popa, declara, după producerea accidentului, că nu a fost nimic grav şi că a vrut să depăşească un TIR.

(Sursa: digi24.ro)

Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au stabilit că rechizitoriul întocmit de Direcţia Naţională Anticorupţe în dosarul fostei conduceri a oraşului Hârlău și au hotărât ca dosarul să iasă din procedura de cameră preliminară, urmând astfel a începe judecata propriu-zisă.

În acest dosar, sunt judecaţi pentru fapte de corupţie sau asimilate celor de corupţie Constantin Cernescu, fostul primar din Hârlău, Florin Ţăpuşă, fostul viceprimar, Ioan Amariei, directorul Ocolului Silvic, dar şi Dumitru Simionescu, şeful Poliţiei din Hârlău. Ancheta din acest dosar a pornit de la un denunţ făcut împotriva lui Ioan Amariei, care a fost reclamat că în perioada iunie - august 2014 a solicitat de la un om de afaceri trei uşi de garaj, precum şi neplata unei lucrări executate la casa sa. Totul în schimbul derulării unui contract încheiat de instituţia publică la care lucra. Procurorii mai notează că, ulterior, Amariei i-ar fi cerut şi 10.000 de lei respectivului om de afaceri.

„În perioada septembrie 2014 - decembrie 2015, inculpatul Amariei Ioan, în aceeaşi calitate, şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, în sensul că a dispus şi a determinat mai multe persoane, printre care şi pe inculpatul Cojocaru Constantin, să elibereze diferite cantităţi de material lemnos fără întocmirea documentelor legale sau consemnând în mod fals vânzarea unui sortiment de material lemnos cu o valoare inferioară“, au precizat procurorii.

Citește și  Tartorii Hârlăului, trimişi în judecată de DNA. Şeful Poliţiei Hârlău a fost demis

Printre beneficiarii materialului lemnos s-au numărat primarul Cernescu, dar şi şeful Poliţiei din oraş, Dumitru Simionescu.

Procurorii au mai arătat că primarul Cernescu şi-ar fi determinat un subaltern să întocmească în fals un proces-verbal de recepţie pentru o lucrare de alimentare cu apă ce de fapt nu era finalizată. Falsurile au fost continuate şi de angajaţii primăriei, care au semnat respectivul document, creându-se astfel o pagubă de 2.500 de lei Primăriei Hârlău.

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

Pagina 26 din 27

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top