fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Cristi Danileţ a anunţat luni că a câştigat, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al treilea proces cu CSM privind excluderea sa din magistratură, urmând să revină în funcţia de judecător la Tribunalul Cluj.

Secţia pentru judecători a CSM a validat joi rezultatele concursului în urma căruia Lia Savonea, preşedinte al Curţii de Apel Bucureşti, a promovat în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, au declarat joi, pentru Agerpres, surse oficiale din CSM.

Candidaţii pentru posturile de judecător la Înalta Curte, trecuţi de faza evaluării hotărârilor judecătoreşti, susţin marți interviul în faţa Secţiei pentru judecători a CSM. Lia Savonea, fostă şefă a CSM şi actuală şefă a Curţii de apel Bucureşti, a beneficiat de protecția a patru jandarmi care au format un cordon în jurul său la sosirea la CSM, potrivit G4Media.

Alina Albu, propusă de ministrul Justiţiei pentru funcţia de procuror-şef al DIICOT, a atras atenţia, în timpul interviului la CSM, că în ziua de azi infractorii sunt nativi digital, iar în general autorităţile sunt cu un pas în urma acestora, mai ales în ceea ce înseamnă comunicare criptată sau fluxul de criptomonede.

Alex-Florin Florenţa, propunerea ministrului Justiţiei pentru funcţia de procuror general, a primit luni aviz pozitiv, în unanimitate, din partea membrilor Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, au declarat pentru Agerpres surse oficiale din cadrul Consiliului.

Judecătorul Cristi Danileţ a anunţat luni că a câştigat al doilea proces cu CSM privind excluderea sa din magistratură.

Judecătorul Cristi Danileţ a anunţat că a câştigat un nou proces cu CSM, în legătură cu excluderea sa din magistratură pentru două postări pe TikTok.

Procurorul militar Codruţ Olaru, membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, se pensionează la sfârşitul anului, după ce preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind eliberarea acestuia din funcţie.

Secţia pentru judecători a CSM a decis joi excluderea din magistratură a două judecătoare de la Curtea de Apel Bucureşti, Daniela Panioglu şi Alina Nadia Guluţanu, care l-au condamnat la şase ani închisoare pentru corupţie pe Lucian Duţă, fost preşedinte al CNAS.

Mai mulţi magistraţi, printre care şi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), au fost eliberaţi din funcţie de preşedintele Klaus Iohannis în contextul pensionării acestora, conform decretelor semnate, luni, de şeful statului.

Pagina 1 din 13

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30