fbpx
 
Magistraţii ÎCCJ cer ca Daniel Horodniceanu să fie urmărit penal pentru abuz în serviciu şi fals intelectual în dosarul „Veranda”, după ce procurorii Parchetului General au dispus, iniţial, clasarea cauzei pentru cele două infracţiuni, informează Mediafax.

Încă cinci dintre persoanele audiate, miercurea trecută, de DIICOT, în Dosarul Veranda, au contestat la instanță legalitatea măsurii de control judiciar care le-a fost impusă de procurorul de caz. Numărul celor care au depus, până în acest moment, astfel de plângeri, la Tribunalul Iași, se ridică la 11.

Șase dintre cele 30 de persoane audiate, miercuri, de DIICOT, în Dosarul Veranda au contestat la instanță legalitatea măsurii de control judiciar care le-a fost impusă de procurorul de caz. Printre ei, primarul Mihai Chirica, solicitarea sa urmând a fi judecată pe 21 decembrie.

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29