fbpx
Portokal
Tribunalul Prahova s-a pronunţat, luni, în dosarul Romprest, 18 persoane fiind condamnate la pedepse cu închisoarea de până la 7 ani şi 4 luni, inculpaţii fiind obligaţi să plătească, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Compania Romprest Service SA, suma de peste 19 milioane de lei către ANAF, informează Agerpres.

Procurorii DIICOT Iași, împreună cu polițiștii de combatere a criminalității organizate, au efectuat astăzi un număr de 20 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Suceava și Iași, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, delapidare în formă continuată și spălare de bani.

Adrian Mititelu, patronul celor de la FC U Craiova 1948, a fost condamnat la 3 ani de închisoare în regim de detenție în procesul în care a fost învinuit de DNA pentru transferul atacantului Mihai Costea la FCSB în 2011, relatează GSP.ro. Decizia e definitivă, după ce în prima instanță fusese achitat.

Şapte percheziţii domiciliare şi la sediile unor firme au loc, joi dimineaţă, în judeţele Bihor, Cluj, Olt, Vâlcea şi Argeş, într-un dosar de evaziune fiscală şi înşelăciune cu prejudiciu de peste 6.000.000 lei, anunţă Poliţia Română, într-un comunicat de presă.

Polițiștii fac miercuri dimineața 12 percheziții în București, Dâmbovița și Argeș, într-un dosar penal de evaziune fiscală în domeniul serviciilor de protecție și pază. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 4 milioane de euro.

Fostul preot Cristian Pomohaci a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare dar şi muncă în folosul comunității. Pomohaci a fost găsit vinovat pentru evaziune fiscală, după ce a închiriat 11 apartamente fără să plătească taxe și impozite, prejudiciind statul cu 150.000 euro.

La această oră, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice efectuează 6 percheziții, în București și Constanța, la mai multe persoane bănuite de cauzarea unui prejudiciu de peste 2.500.000 de lei, prin infracțiuni economice.

Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, luptătorii S.I.A.S. și procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au efectuat 30 de percheziții la un grup infracțional organizat, ai cărui membri ar fi comis infracțiuni de tentativă la omor calificat, șantaj, proxenetism, viol, trafic de influență, evaziune fiscală și spălarea banilor. 14 persoane au fost conduse la audieri.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Gorj au efectuat, miercuri, 29 de percheziţii în judeţele Gorj, Dolj şi Olt, într-un dosar penal de evaziune fiscală, cu un prejudiciu estimat de 2 milioane de lei, în care sunt vizate persoane care desfăşoară activităţi de achiziţie, transport şi vânzare a materialului lemnos.

Agenți ai Direcției Generală de Poliţie a Municipiului București- Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Sector 6, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pun în aplicare, joi, 13 mandate de percheziție în București și județele Ilfov, Ialomița și Constanța.

Pagina 4 din 17

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top