fbpx
 
Gabriela Firea și Marius Budăi au demisionat din funcțiile de ministru al Familei și al Muncii, sub presiunea publică și a PSD, dar responsabilitatea unui alt politician important a fost aproape ignorată de către opinia publică și mass-media: primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.

Mohammad Bazzi, un cetăţean cu dublă cetăţenie, libaneză şi belgiană, acuzat de Statele Unite că a finanţat mişcarea Hezbollah din Liban, susţinută de Iran, a fost extrădat din România.

Curtea de Apel Bucureşti a dispus marţi extrădarea în SUA a lui Mohammad Ibrahim Bazzi (cu dublă cetăţenie - libaneză şi belgiană), acuzat de autorităţile americane că este „terorist global" şi unul dintre principalii finanţatori ai mişcării islamiste libaneze Hezbollah.

Tribunalul Prahova s-a pronunţat, luni, în dosarul Romprest, 18 persoane fiind condamnate la pedepse cu închisoarea de până la 7 ani şi 4 luni, inculpaţii fiind obligaţi să plătească, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Compania Romprest Service SA, suma de peste 19 milioane de lei către ANAF, informează Agerpres.

Clubul de fotbal se va afla, în scurt timp, într-un moment de răscruce: manager sau cacealma? Până acum, echipa de Liga I Politehnica Iași s-a finanțat în mare parte din banii primiți din drepturile de televizare virate de Liga Profesionistă de Fotbal. Aceste fonduri s-au terminat, de acum sarcina de a strânge bugetul lunar căzând în sarcina finanțatorului Horia Sabo, cel care a preluat echipa în vară. Sponsorizările oferite până acum se ridică la doar câteva zeci de mii de euro.

Se anunță vremuri grele în Dealul Copoului, în condițiile în care banii din ultima tranșă venită din drepturile TV au fost deja cheltuiți. Până la intrarea în conturile Politehnicii Iași a următoarei tranșe de bani, de aproximativ 900.000 lei, finanțatorul Horia Sabo trebuie să susțină singur financiar echipa.

Socrul finanțatorului de la CSMS Poli Iași este omul cu banii: fostul liberal Gheorghe Zoicaș. Firma cu acoperire națională și cu punct de lucru în Irak, este printre cele mai mari afaceri din Iași. Firele duc în trecut la Relu Fenechiu și la lucrări de zeci de milioane de euro la Apele Române. Socrul lui Horia Sabo este director executiv la Construcții Hidrotehnice, fost deputat de Maramureș, iar directorul general Mihai Lupu a fost deputat PNL de Constanța. În ecuație intră și Laura Sandu, cu afaceri în industria alimentară, prietena lui Tibor Selymes.

Deși „prințișorul” Horia Vlad Sabo se prezintă ca investitorul de la CSMS Poli Iași, adevăratul om cu bani din familia acestuia este socrul său, Gheorghe Zoicaș.

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30