fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Spitalul modular de la Lețcani nu poate fi redeschis. Unitatea care a costat 13 milioane de euro a fost închisă acum două luni pentru că sistemul de climatizare nu făcea față, iar pacienții și medicii stăteau în frig. Acum apa de ploaie se infiltrează pe sub uși, până pe holurile care duc spre Terapie Intensivă.

Se închide spitalul mobil de la Lețcani, pentru igienizare și dezinfecție. Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași susține că decizia nu are nicio legătură cu penele dese de curent și frigul din saloane.

O fetiță de 7 ani a fost bătută, dezbrăcată şi aruncată apoi în curte, în frig, de propria mamă. S-a întâmplat într-o comună din județul Galați. Un vecin a fost cel care a salvat copila din mâinile mamei sale, care era beată.

Un om al străzii a decedat vineri după-amiază, după ce i s-a făcut rău și a căzut de pe o bancă, nimerind cu capul de asfalt.

31 de credincioşi care au mers la Iaşi, la moaştele Sfintei Parascheva, au fost internaţi de urgenţă la spital. Din cauza îmbrâncelilor, a oboselii şi a frigului, pelerinii cad pe capete. În total, aproape 300 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au stat la un rând întins pe kilometri.

Cel puţin opt persoane au murit în urma unui vortex polar care a scăzut temperaturile până la -35 de grade celsius în Statele Unite, au informat autorităţile, relatează site-ul Mirror.co.uk, informează Mediafax.

Un bărbat în vârstă de 65 de ani din localitatea Strajă a murit din cauza frigului, a anunţat astăzi prefectul judeţului Suceava, Mirela Adomnicăi.

Potrivit prefectului, din datele preliminarii ale anchetei efectuate de medicul primar legist de la Cabinetul de Medicină Legală din Rădăuţi rezultă că bărbatul locuia singur, obişnuia să consume băuturi alcoolice şi a fost găsit decedat, duminică, în spatele locuinţei sale de către o vecină.

Pe de altă parte, Adomnicăi a informat că, în cursul zilei de luni, la nivelul judeţului Suceava circulaţia pe drumurile naţionale şi judeţene nu a fost afectată, un utilaj cu substanţe antiderapante intervenind la Punctul Vamal Siret.

În toate unităţile de învăţământ din judeţ orele de curs s-au desfăşurat în mod normal.

Echipele de patrulare ale ISU Suceava au continuat să acţioneze pentru identificarea unor persoane fără adăpost şi transportarea lor în adăposturi.

Toate unităţile teritorial-administrative din judeţ au fost informate cu privire la persoanele care necesită dializă, femeile gravide şi bolnavii cronici cu afecţiuni ce necesită monitorizare permanentă. (Agerpres/ FOTO ziarmm.ro)


Întreaga Românie va fi cuprinsă în orele următoare de un val intens de frig și precipitații. Meteorologii au emis avertizări cod portocaliu și cod galben de vânt, ninsoare, viscol și precipitații mixte care vor fi valabile până luni seara. Cel mai supărător fenomen va fi vântul, care în zona montană va atinge la rafale și 120 de km/h.

 


Meteorologii au emis o avertizare de tip cod portocaliu de ploi abundente, care va intra în vigoare luni, 23 octombrie, de la ora 12:00, și este valabilă până marți, 24 octombrie, ora 18:00. Vor fi afectate zona deluroasă și montană a județelor Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș și Dâmbovița. În intervalul menționat, în zona deluroasă și montană a județelor Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș și Dâmbovița cantitățile de apă vor depăși pe arii extinse 50...60 l/mp și izolat 80 l/mp.

 


Doi bătrâni din județul Iași care au stat mai multe ore în frig au ajuns la spital cu hipotermie. Pacienţii au fost internaţi la Spitalul „Sfântul Spiridon“ pentru tratament de specialitate. Unul dintre ei se află în stare gravă, medicii fiind rezervaţi în ceea ce priveşte starea sa de sănătate, informează „Ziarul de Iași”.

 


Pagina 2 din 5

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30