fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Un procuror din judeţul Olt, un poliţist şi alte două persoane au fost reţinuţi de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru 24 de ore, pentru abuz în serviciu şi instigare la abuz în serviciu, sustragere sau distrugere de probe, într-un dosar în care sunt cercetate mai multe persoane.

Donald Trump a fost inculpat penal într-un caz de cumpărare a tăcerii unei actriţe porno în 2016. Decizia aparține unui tribunal din New York. Este primul fost președinte american care este pus sub acuzare de un mare juriu. În replică, fostul preşedinte Donald Trump reclamă „o persecuţie politică şi o ingerinţă în alegerile” prezidenţiale din 2024, la care speră să obțină o candidatură.

O nouă inculpare a fost pronunţată miercuri în Franţa împotriva unui medic anestezist suspectat că ar fi otrăvit 30 de pacienţi, provocând moartea a 12 dintre ei, relatează AFP.

Scandal la Tribunalul București: unul dintre polițiștii acuzați că au torturat doi bărbați în septembrie 2020 l-a agresat astăzi pe tatăl uneia dintre victime. În urma agresiunii a intervenit un echipaj de jandarmi care a prezentat situația instanței. Avocatul părților vătămate anunță că va fi depusă o nouă plângere pentru agresiune.

Un tânăr brazilian a supraviețuit miraculos după ce a ajuns sub un autobuz în mișcare, în urma unui conflict de stradă. Tânărul de 21 de ani a stat aproape o lună în terapie intensivă, dar a scăpat întreg.

Autorul masacrului din apropiere de Chicago, din 4 iulie, care a făcut şapte morţi şi peste 30 de răniţi în cursul defilării cu ocazia zilei naţionale a Statelor Unite la începutul lui iulie, a fost inculpat miercuri pentru 117 capete de acuzare, a anunţat procurorul care se ocupă de caz, notează AFP, citat de Agerpres.

Un agent șef principal din Iași poate intra într-o carte neoficială a recordurilor din Poliția Română. În perioada februarie 2020-iunie 2022, procurorii au trimis la instanță patru dosare în care polițistul Petru Bogdan Condrea de la Secția 4 a fost victima unor infracțiuni de ultraj. În două s-au pronunțat sentințe, iar celelalte se află pe rolul Judecătoriei Iași.

Un agent șef principal din Iași poate intra într-o carte neoficială a recordurilor din Poliția Română. În perioada februarie 2020-iunie 2022, procurorii au trimis la instanță patru dosare în care polițistul Petru Bogdan Condrea de la Secția 4 a fost victima unor infracțiuni de ultraj. În două s-au pronunțat sentințe, iar celelalte se află pe rolul Judecătoriei Iași.

Procurorii DNA l-au reținut marți pe polițistul vâlcean Mihai Dandea, de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, pe care îl acuză de luare de mită, potrivit unui comunicat al Parchetului Anticorupție.

Parchetul ceh a anunţat luni că l-a inculpat pe fostul premier Andrej Babis într-un dosar de fraudă cu subvenţii europene privind proprietatea sa agricolă, relatează AFP, citată de Agerpres.

Pagina 1 din 5

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30