fbpx
 
Procurorii DNA și angajații Direcției Generale Anticorupție din Ministerul de Interne fac miercuri 30 de percheziții în mai multe județe din Moldova, într-un dosar de corupție în legătură cu obținerea inspecției ITP, au declarat pentru G4Media surse oficiale.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la doi bărbați români care au prezentat la controlul de frontieră documente false pentru autovehiculele pe care le conduceau.

 

În ziua de 25 septembrie a.c., în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pentru a ieși din țară, cetățeanul român Daniel C., în vârstă de 48 de ani, conducând un ansamblu de vehicule format dintr-un autocamion și o remorcă, ambele înmatriculate în România.

 


Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, judeţul Vaslui, efectuează cercetări în cazul unui tânăr care a prezentat la controlul de frontieră documente false pentru autovehiculul pe care îl conducea.

 

În data de 22 mai a.c., în jurul orei 21.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, Alexandru D., cetăţean român, în vârstă de 21 de ani, care conducea un autoturism marca BMW, înmatriculat în Bulgaria.


Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au depistat un cetăţean român care conducea un autoturism pentru care a prezentat un  certificat de înmatriculare pe care era aplicată, în fals, o ştampilă care atesta efectuarea inspecţiei tehnice periodice.

 


Toate maşinile parcate pe domeniul public şi cu inspecţia tehnică expirată, precum şi cele neasigurate sau pentru care nu au fost achitate taxe şi impozite ar putea fi ridicate de primării după doar două luni de la data la care au fost găsite şi considerate astfel abandonate, în loc de un an, cât prevede acum legea. Modificările vor intra în dezbaterea Parlamentului în această toamnă, scrie Profit.ro, citată de News.ro.

 

Conform noilor măsuri propuse, va fi scurtat de la un an la 60 de zile termenul pentru care un vehicul aflat pe domeniul public sau privat poate fi considerat abandonat.

 

„În marile oraşe, întâlnim adesea depozitate pe domeniul public rulote şi remorci, perioade lungi de timp de 6 luni - 1 an, perioade în care aceste vehicule nu sunt utilizate de proprietari potrivit destinaţiei. Menţinerea termenului de un an duce la prelungirea duratei în care domeniul public primeşte o altă destinaţie decât cea legală. Acceptarea unei soluţii contrare ar conduce la concluzia că aceste terenuri (chiar dacă sunt locuri de parcare de sau parcări publice gratuite), destinate circulaţiei publice şi staţionarii vehiculelor funcţionale, să se transforme într-un spaţiu în care persoane private, invocând diferite situaţii individuale, să depoziteze bunuri proprietate privată, cu afectarea dreptului de proprietate a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, ceea ce este inadmisibil”, argumentează autorii proiectului de lege.

 

Proiectul extinde, în acest context, şi categoria vehiculelor abandonate, care va cuprinde: toate vehiculele parcate pe domeniul public al căror termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat, precum şi cele neasigurate pentru răspundere civilă pentru caz de pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie sau cele pentru care proprietarul nu a achitat taxele şi impozitele prevăzute de lege. 

 

În prezent, pentru identificarea proprietarului sau a deţinătorului legal al vehiculului fără stăpân sau abandonat, primarul aduce la cunoştinţă publică caracteristicile tehnice ale vehiculului şi locul de unde acesta a fost ridicat, prin anunţ într-un cotidian local, în termen de 5 zile de la întocmirea procesului-verbal de constatare.

 

Conform noilor prevederi, primarul va trebui să anunţe locul de identificare a autovehicului, înainte de a fi demarate procedurile de ridicare.

 

Parlamentarii propun, de asemenea, reducerea de la 10 zile la 5 zile a termenului în care, după primirea somaţiei de la primărie, proprietarul trebuie să ridice autovehiculul abandonat, în caz contrar acesta trecând în proprietatea primăriei.

 

Autorii proiectului de lege vor să se asigure că proprietariul unui vehicul abandonat nu îl va muta doar pe un alt spaţiu public şi prevăd ca simpla mutare să nu întrerupă termenele şi procedurile specifice pentru o maşină abandonată.

 

Proprietarul va putea să nu ridice autovehiculul, în urma somaţiei primăriei, doar dacă îl aduce în stare proprie de funcţionare pe drumurile publice. În acest sens, proprietarul va trebui să prezinte dovada că maşina corespunde din punct de vedere tehnic, având inspecţia tehnică periodică în termen de valabilitate, şi că este asigurat, cu toate taxele şi impozitele achitate la zi.

 

(Sursa: digi24.ro)