fbpx
 
Şapte suspecţi, printre care un inspector de la RAR Vaslui cu atribuţii de control şi supraveghere a staţiilor ITP, au fost reţinuţi, joi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi că, în mod organizat, contra unor sume de bani, ar fi atestat o serie de inspecţii tehnice periodice fără ca, în realitate, acestea să se desfăşoare, multe dintre autovehicule aflându-se de fapt în alte zone ale ţării, fiind nedeplasabile din cauza unor defecţiuni, ori erau chiar în afara ţării.

Singura consecință legală la un cartier fără sistem de canalizare este o amendă de maxim 40.000 de lei. Inspectorii Primăriei au fost la Ideal Residence, de la capăt CUG, și au descoperit că stația de pompare a apelor uzate nu are autorizație. Vinovat pentru recepția blocurilor fără canalizare e dirigintele de șantier. Inspectoratul în Construcții se bazează pe declarații pe propria răspundere și face verificări prin sondaj. Între timp iar se adună apă în coada lacului CUG 2, dar dezvoltatorul Petru Vicol riscă cel mult o amendă penală.

 Primăria a început un control la investiția realizată de Petro Grup pe malul Lacului CUG 2, în urma articolelor din REPORTER DE IAȘI. Inspectorii Primăriei Iași încearcă să-și dea seama care este situația actelor pentru canalizare și dacă aceasta există și în teren.

Cursă contracronometru până când se poate produce un incident ce va afecta sănătatea elevilor. Reprezentanţii şcolii au contestat decizia Direcţiei de Sănătate Publică, dar au pierdut procesul. Concluziile inspectorilor sună ca un rechizitoriu: fără apă potabilă, toalete insalubre - în afara corpurilor de şcoală, frigiderul pentru lapte prea mic, iluminat natural necorespunzător, săli de clasă subdimensionate, curte fără gard care să împiedice accesul animalelor.  

Şcoala Generală din Andrieşeni se judecă de doi ani cu Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi, contestând deciziile de retragere a două autorizaţii sanitare de funcţionare, la Şcoala şi Grădiniţa Andrieşeni, precum şi la Şcoala cu clasele I-VIII Glăvăneşti. Reprezentanţii Direcţiei Iaşi acuză lipsa unor condiţii minime în care o şcoală trebuie să-şi desfăşoare activitatea, iar prima instanţă le-a dat dreptate şi a respins acţiunea unităţii de învăţământ.  

Ziua şi „controlul” în magazine şi farmacii din Bucureşti. Este metoda după care acţionau 3 bărbaţi şi 3 femei, care se dădeau drept inspectori de la Protecţia Consumatorului şi făceau verificări, deşi nu aveau niciun drept.

Aproape 5% dintre vehiculele verificate tehnic la nivel național în trafic de inspectorii Registrului Auto Român (RAR) în primele șase luni ale anului, adică un număr de 1.758 de vehicule, prezentau pericol iminent de accidente.

Mașinile aveau defecțiuni grave la sistemele de frânare și direcție, la punți și fuzete.

În luna mai, inspectorii Serviciului Corp Control Primar au întocmit 76 procese verbale de contravenţie. Amenzile acordate au fost în sumă totală de 101.260 lei. Cele mai multe amenzi, anume 67, au fost acordate pentru lipsa autorizaţiilor de funcţionare, nerespectarea obiectului de activitate autorizat, lipsa contractelor de folosință a domeniului public și expunerea mărfurilor în afara spațiilor de vânzare.

Inspectorii de la Protecţia Consumatorului au oprit un atentat la sănătatea publică: ei au descoperit pui expirat de 6 ani, dar şi pulpe expirate de trei ani, într-o alimentară din localitatea constănțeană Băneasa.

Începând cu data de 15 martie 2017 inspectorii de la Inspecţia Bazinală de Apă  au desfăşurat acţiuni de verificare a stării de igienizare şi salubrizare a cursurilor de apă, dar şi a modului de  realizare şi întreţinere a şanţurile şi rigolelor din localităţi, în zonele critice depistate anterior.

Pagina 2 din 3