fbpx
 
Se împlinește un an de la 10 august 2018, când marea demonstrație împotriva abuzurilor PSD a fost curmată cu forța, folosindu-se Jandarmeria împotriva românilor. Un an de când cei vinovați stau liniștiți, crezând că au astupat gura cetățenilor, an în care Carmen Dan a stat până de curând în fruntea Ministerului de Interne, transformat în minister al represiunii.

Şeful Jandarmeriei, Cătălin Ionuţ Sindile, va fi schimbat din funcţie, urmând să fie înlocuit cu inspectorul şef al Jandarmeriei de la Craiova, Constantin Florea, au declarat, pentru Mediafax, surse din ministerul Afacerilor Interne.


DIICOT a cerut Dosarul 10 august de la Procurorii din cadrul Secției parchetelor militare.

Jandarmeria Capitalei anunță ca protestul din Bucuresti nu este autorizat, facand apel la oameni ca manifestarea sa ramana una pasnica. Jandarmii spun că vor lua toate masurile necesare pentru prevenirea incidentelor. Cateva sute de persoane s-au strans deja in Piata Victoriei.

Mihai Cristian Dide, cunoscut pentru toți cei care urmăresc protestele anti-guvernamentale din ultimii doi ani și-a depus dosarul de angajare la Jandarmerie. Informația apare într-un anunț al instituției, postat pe site-ul oficial.

Discursul președintelui PSD, Liviu Dragnea, la finalul Comitetului Executiv, când i s-a cerut, în premieră, „capul“, a dat direcția de acțiune pentru coaliția PSD-ALDE pentru acest final de an: „Eu urăsc și altul care să urască atât de tare nu veți mai găsi!“.


Scrisoare deschisă adresată:

Doamnei Vasilica - Viorica DĂNCILĂ,

Prim-Ministrul României

Doamnei Carmen DAN,

Ministrul Afacerilor Interne

Din partea: Deputat Costel Alexe

Circumscripţia electorală: nr 24, Iaşi

Demisia! Nu compromiteți România!


Vicepreședintele PMP, deputatul ieșean Petru Movilă, consideră că președintele Klaus Iohannis trebuie să convoace de urgență CSAT pentru a se vedea modul în care a acționat Jandarmeria în Piața Victoriei. Declarația a fost făcută la întâlnirea regională Nord-Est a PMP, de la Piatra Neamț.

În perioada 9 - 15 octombrie va avea loc a XXVI-a ediție a Sărbătorilor Iașului. În vederea pregătirii acestora, primarul a convocat astăzi, la Palatul Roznovanu, o ședință organizatorică la care au participat, pe lângă reprezentanți ai municipalității, reprezentanți ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei (MMB), Poliției, Jandarmeriei, Poliției Locale, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Direcției de Sănătate Publică și Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

 

„Zona Splai Bahlui o vom folosi pentru parcarea autovehiculelor și autocarelor pelerinilor. Este posibil să folosim chiar și zona șantierului de acolo. Primul grup mai mare de turiști va veni luni, 9 octombrie, în jurul orei 16.00. Pentru protecția pelerinilor am comandat o folie mai groasă pentru culoarul dedicat. Va fi montată pe o lungime de circa 700 de metri. Vom reabilita și spațiile de urgență. Este vorba despre acele module de 12 metri lungime pe care le avem și pe care vrem să le dotăm și cu paturi de garnizoană. Vom renunța la corturile destinate pelerinilor”, au declarat reprezentanții municipalității ieșene.

 


După arestarea celui de-al doilea șef din Jandarmeria Română implicat în rețeaua de camătă, procurorii DIICOT oferă detalii despre cum funcționa afacerea coordonată de Iancu Daniel Preoteasa și Marian Corcodel.

 

Grupul infracțional a fost inițiat de Marian Corcodel, comandantul Bazei de Administrare şi Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, cu gradul de colonel. La grup a aderat și Iancu Daniel Preoteasa, prim-adjunctul lui Corcodel, cu gradul de maior.

 


Pagina 3 din 4