fbpx
 
Susţinut de Partidul Naţional Liberal, fostul primar al oraşului Băicoi candidează pentru un nou mandat, deşi a fost condamnat pentru conflict de interese şi mai are un dosar penal pe rol.

 


Poliţiştii fac percheziţii, miercuri dimineaţa, la mai multe adrese din Bucureşti şi din judeţul Călăraşi, într-un dosar de proxenetism, peste 20 de persoane urmând să fie duse la audieri, informează News.ro.

 


François Hollande îi predă duminică cheile Palatului Élysée lui Emmanuel Macron, după un mandat de cinci ani marcat de cote scăzute de popularitate, tragedia atentatelor şi eşecul în lupta împotriva şomajului, dar şi de succese ca Acordul de la Paris în lupta împotriva modificărilor climatice, relatează AFP, citată de News.ro.

 

Duminică, la ora locală 10.00 (11.00, ora României), ultima imagine marcantă a mandatului său va fi momentul în care şeful statului în exerciţiu îl va primi, pe treptele palatului prezidenţial, la capătul covorului roşu, pe fostul său protejat, fost secretar general adjunct şi fost ministru al Economiei, mai tânăr cu peste 20 de ani.


Momente extrem de emoţionante în Grecia, acolo unde Răzvan Lucescu şi-a încheiat mandatul pe banca lui Xanthi. Fostul selecţioner a primit flori şi a fost aplaudat de fani, iar trăirile au fost prea intense pentru a-şi stăpâni lacrimile.

 


Preşedintele Klaus Iohannis a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în şedinţă, marţi, de la ora 11.00, pe agenda reuniunii aflându-se programul de înzestrare a Armatei şi mandatul României la summit-ul NATO de la Bruxelles.

 

Conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a şedinţei CSAT sunt incluse subiecte referitoare la stadiul îndeplinirii, în anul 2016, a Programului privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2026 şi în perspectivă.

 


Consiliul European a fost informat că premierul May va declanşa pe 29 martie ieşirea Marii Britanii din UE.

 

Comisia Europeană este pregătită pentru lansarea negocierilor cu privire la retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, potrivit purtătorului de cuvânt al executivului european de la Bruxelles, transmite Reuters.

 


Tudorel Toader, numit recent ministru al Justiţiei, a ajuns luni dimineaţa la sediul ministerului pentru preluarea mandatului de la Ana Birchall, cea care a deţinut ca interimar funcţia. Fostul judecător CCR a declarat că este o misiune „foarte grea" să conducă justiţia.

 


Polițiștii Biroului Urmăriri Iaşi au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Tribunalul Iaşi, pe numele unui bărbat, condamnat pentru trafic de droguri de risc.

Fostul parlamentar Sebastian Ghiță este primul pe lista persoanelor date în urmărire națională de pe site-ul Poliției române.

 

Sebastian Ghiță a fost dat în urmărire generală astăzi, după ce judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au emis un mandat de arestare preventivă pe numele său.

 


Noul ministru al Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, a publicat, joi dimineață, un mesaj pe o rețea de socializare, în care susține că prioritatea zero a MAI va fi reprezentată de creșterea gradului de siguranță al cetățeanului.

 

Carmen Daniela Dan a ajuns, de asemenea, la sediul ministerului pentru a prelua mandatul de ministru de la Dragoș Tudorache, cel care a deținut portofoliul.

 


Pagina 12 din 14

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30