fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Medicul Alexandru-Florin Săvulescu, la data faptelor şef al Secţiei Chirurgie generală II din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila", este urmărit penal de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că ar fi luat mită în legătură cu intervenţii chirurgicale şi examene de specialitate, a informat, luni, DNA.

Un scandal a avut loc, sâmbătă noapte, la Spitalul de Pediatrie din Ploiești, în timpul căruia un medic a fost scuipat, jignit, amenințat și bruscat de către un grup de romi. Scandalul a determinat conducerea unității să ia măsuri suplimentare în ceea ce privește asigurarea pazei. Astfel, o echipă a Poliției Locale va patrula în zona spitalului, iar numărul agenților de securitate urmează să fie și el suplimentat, scrie realitatea.net.

Un medic din București care a împrumutat 2.500 de euro de la cămătari s-a trezit că are de dat de cinci ori mai mult. După ce a fost amenințat și mașina i-a fost vandalizată, el a depus plângere la poliție.

Tudorel Toader, fost ministru al Justiției în guvernele PSD și actual rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a câștigat anul trecut, împreună cu soția sa, medic și profesor universitar, peste 3 milioane de lei, adică aproximativ 50.000 de euro pe lună, scrie Ziarul de Iași. O parte din venituri sunt obținute de Tudorel Toader din activitatea de avocat, el reprezentându-i în instanță, printre alții, pe Elena Udrea și Călin Popescu Tăriceanu.

Incidente la Spitalul din Rădăuți, acolo unde medicul care a declanșat falsa alertă de variolă a maimuței a devenit agresiv în dimineața zilei de luni. Acesta a bruscat o pacientă și mai mulți colegi de serviciu, iar după ce a fost potolit cu greu a ajuns în izolare la Psihiatrie.

Medicul Naum Ciomu a murit, a anunțat luni clinica din București la care lucra acesta. Doctorul Ciomu a devenit cunoscut după ce în 2004 a secţionat penisul unui pacient, în timpul unei operaţii, amintește HotNews.

Un doctor de la Institutul Oncologic București a fost reținut joi pentru 24 de ore sub acuzația că a cerut 6.000 de lei pentru o intervenție chirurgicală, anunță Parchetul de pe lângă Tribunalul București, citat de G4Media.

Un medic din judeţul Dolj şi alte 5 persoane au fost reţinute pentru 24 de ore pentru înşelăciune, complicitate la înşelăciune, fals informatic şi instigare la fals informatic în dosarul vaccinărilor fictive în care au fost efectuate, miercuri, 36 de percheziţii domiciliare.

Un medic de la Spitalul Judeţean de Urgenţă este cercetat penal pentru purtare abuzivă, după ce a împins o femeie pe holul unităţii spitaliceşti, femeia fiind amendată la rândul ei pentru tulburarea liniştii publice, potrivit IPJ Brăila.

Directorul Centrului de Transplant Hepatic din Institutul Clinic Fundeni, medicul Irinel Popescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA. Este acuzat că a încercat să dea mită ca să beneficieze de măsuri mai blânde.

Pagina 1 din 12

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Cartierul Austriac