fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Liderii celor 73 de organizații au prezentat, într-o scrisoare deschisă, date care arată că numărul de agresiuni asupra minorilor a fost în creștere în 2022. Drept urmare, de 1 martie, ceri parlamentarilor să voteze proiectul de lege pentru protecția minorilor în fața agresorilor sexuali.

Trei minori au fost accidentaţi, vineri seara, pe o trecere de pietoni din municipiul Piatra-Neamţ.

Un călugăr de la Mănăstirea Frăsinei din Vâlcea și un îngrijitor din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială (DGASPC) Vâlcea au fost arestați preventiv pentru perversiuni sexuale cu minori, informează „Adevărul”.

Un preot pedofil avea peste 22.000 de videoclipuri cu abuzuri sexuale împotriva minorilor, au descoperit polițiștii, care i-au monitorizat și convorbirile de pe chat-urile de profil.

Patru minori sunt cercetaţi într-un dosar de tâlhărie, distrugere şi lovire sau alte violenţe, în care poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor Contra Persoanei şi Patrimoniului au efectuat, miercuri dimineaţă, trei percheziţii în municipiul Ploieşti.

Scene de o cruzime revoltătoare s-au petrecut într-o comună din județul Iași. Doi tineri, ambii minori, au maltratat pe rând o pisică. Deși chinurile bietului animal sunt greu de privit pentru orice om cu o fărâmă de suflet, ei se distrau.

Trei tineri, dintre care doi minori, au fost reţinuţi după o încăierare într-o unitate de învăţământ din oraşul Mioveni, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Trei inculpaţi au fost arestaţi preventiv pentru trafic cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, a anunţat, duminică, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov.

Minorii care consumă droguri ar putea ajunge după gratii. Amenințarea cu închisoarea pare a fi singura soluție găsită de parlamentari pentru reducerea consumului în rândul copiilor. PSD a inițiat deja un proiect de lege care se referă explicit la pedepsirea penală.

Cel puţin 330 de persoane au fost ucise în protestele din Iran din ultimele peste două luni, conform estimărilor Agenţiei de ştiri a activiştilor pentru drepturile omului (HRANA), cu sediul în SUA, relatează DPA.

Pagina 1 din 12

Arhiva ReporterIS

« Martie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31