fbpx
 
Zece persoane au fost implicate, marți noapte, într-un accident rutier produs în cartierul Ițcani al municipiului Suceava, la ieșirea spre Rădăuți.

Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat bănuit de pornografie infantilă.

Preşedintele Alianţei Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (T.A.T.A), Bogdan Drăghici, a fost scos din Arestul Poliţiei Capitalei pentru a participa la IGPR la percheziţia informatică efectuată în dosarul de viol şi agresiune sexuală.

La data de 16 septembrie a.c., în jurul orei 10.00, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 5 Poliţie Iași au fost sesizaţi prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112 de către o persoană care solicita ajutor, fără a oferi informații referitoare la identitatea sa, locul în care s-ar afla ori despre presupusa agresiune și care ulterior a încheiat convorbirea.

Trei bărbaţi au fost reţinuţi pentru lipsire de libertate şi viol, potrivit unui comunicat de presă remis de Poliţia Capitalei. În urma cercetărilor s-a stabilit că în aprilie 2013, trei bărbaţi de 23, 28 şi respectiv 29 de ani ar fi lipsit de libertate în mod ilegal şi violat doi minori. Faptele au fost descoperite în timpul percheziției informatice făcută în alt dosar.

Doi minori de etnie romă din Iași au fost prinși de polițiștii locali după ce au atacat un grup de tineri cu un spray lacrimogen și au înjunghiat o tânără. Totul a pornit de la refuzul tinerilor de a le oferi o țigară.

Escapadă de scurtă durată pentru doi minori în vârstă de 16 ani.

Poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au reţinut , duminică, un bărbat de 32 ani acuzat că ar fi agresat sexual doi minori în vârstă de 13 ani.

Patru minori cu vârste cuprinse între 13 şi 14 ani, au ajuns la spital intoxicați cu o substanță psihoactivă. Incidentul a avut loc joi, 30 mai, în municipiul Roman.

Partidul lui Liviu Dragnea s-a mobilizat serios pentru manifestația din Iași și pare să-i fi mobilizat și pe cei care nu doresc neapărat să participe.

Pagina 11 din 14

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30