fbpx
 
Fetele primeau lecții de sex oral și li se inducea credința, la mintea lor de la 16-17 ani, că amorul cu Morel Bolea le modelează armonios corpul și le ajută energetic

Conform victimelor audiate, „Guru” organizației ținea prelegeri pe teme sexuale, se plimba printre tinere și le săruta pe neașteptate, fără complexe

O tânără a declarat că a fost supusă la 360 de acte sexuale orale cu Morel Bolea, iar o alta a afirmat că a făcut sex cu acesta de circa 480 de ori, ambele fiind minore când au fost „inițiate”

DIICOT îl acuză pe Morel Bolea de trafic de persoane, exploatându-le în interes propriu, dar judecătorii Curții de Apel au motivat că probele nu sunt suficiente, reținând doar actul sexual cu minore

Primarul Mihai Chirica s-a zbătut în ședințele de Consiliu Local pentru a obține voturile necesare finanțării activităților lui Morel Bolea, deși practicile din interiorul organizației erau de notorietate în Iași

Judecătorii Curţii de Apel Iaşi au decis, miercuri, punerea în libertate a fondatorului Asociaţiei Kasta Morrely, care a fost arestat preventiv, în urmă cu o săptămână, într-un dosar de trafic de minori.

20 de ani de abuzuri sexuale. Două decenii de abuzuri psihologice. Atâta amar de vreme, susțin procurorii DIICOT, Morel Bolea și-a bătut joc de zeci de tinere fete din Iași. Un individ cu grave probleme comportamentale, dar sprijinit de Primăria Iași și de primarii care au condus-o.

Consilierul USR Răzvan Timofciuc a solicitat ca primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, să facă publice toate deconturile pentru finanțările din bani publici alocate către Kasta Morelli.

Procurorii DIICOT au găsit sume impresionate de bani în timpul perchezițiilor efectuate la ong-urile controlate de Morel Bolea, acuzat de trafic de minori. Individul a fost arestat preventiv astăzi pentru 30 de zile.

Polițiștii de crimă organizată din Iași efectuează în această dimineață percheziții la ong-urile controlate de Morel Bolea. În luna iulie, DIICOT a confirmat pentru REPORTER DE IAȘI că Asociația EuroDEMOS se află în atenția procurorilor din Iași într-un dosar în care sunt cercetate fapte de trafic de minori și trafic de persoane.

Eurodemos iar a primit finanțare de la Primăria Iași pentru un nou eveniment-fantomă, cu impact public zero

REPORTER a primit confirmarea de la DIICOT că împotriva asociației lui Bolea este o urmărire penală pentru trafic de minori și de persoane

* Asociația Kasta Morrely, fondată de Morel Bolea, acuzat de foste membre ale organizației sale de abuzuri sexuale, și-a asociat imaginea cu cea a Armatei Române într-un eveniment desfășurat recent la Palatul Oștirii din Copou.
* Asociația, care este în centrul unei investigații a procurorilor DIICOT Iași, a obținut acordul Ministerului Apărării pentru a organiza evenimentul Fashion Week 2021.
* „Este vorba despre deschiderea către public a unei clădiri emblematice pentru Iași și de deschidere către societatea civilă”, spun șefii Brigăzii 15 Mecanizate.
* În timpul evenimentului, asociația a avut în permanență deasupra clădirii din Copou o dronă care a filmat evenimentul.

Pagina 1 din 3

Arhiva ReporterIS

« Martie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31