fbpx
 
Am fost duminică printre cetățenii din comuna Românești să discut despre problemele lor. Un neajuns era însă clar încă de la început: drumurile de acolo sunt uitate în timp și lăsate în noroaie.

Dezastru într-o suburbie a Iașului cu potențial imens: primarul are deja două mandate, a trecut de la PNL la PSD, dar n-a făcut nimic. Singura lui realizare: și-a betonat drumul care trece prin fața casei. Toate celelalte drumuri din comuna care are 9 sate și o populație în creștere au rămas pietruite sau pur și simplu din pământ. În 2018, oamenii au protestat, scoși din minți de noroi. Dar Valeriu Pârlog candidează din nou cu șanse mari. Un studiu de caz foarte bun: de ce aleg românii împotriva propriilor lor interese?

Dezastru într-o suburbie a Iașului cu potențial imens: primarul are deja două mandate, a trecut de la PNL la PSD, dar n-a făcut nimic. Singura lui realizare: și-a betonat drumul care trece prin fața casei. Toate celelalte drumuri din comuna care are 9 sate și o populație în creștere au rămas pietruite sau pur și simplu din pământ. În 2018, oamenii au protestat, scoși din minți de noroi. Dar Valeriu Pârlog candidează din nou cu șanse mari. Un studiu de caz foarte bun: de ce aleg românii împotriva propriilor lor interese?

Părinții dintr-un sat al comunei Schitu Duca mocnesc de revoltă. Se roagă din toamnă de primarul localității să rezolve problema transportului copiilor la școala primară și la grădiniță. În prezent, din cauza unui drum rupt, plin de noroi, microbuzul școlii nu ajunge până la ei.

Oamenii se descurcă cum pot și spun că este exclusiv vina primarului PSD Mihai Mihalache. „Ne-a spus în față: nu avem drum pentru că nu am votat cum trebuie”, spun părinții copiilor.


Părinții dintr-un sat al comunei Schitu Duca mocnesc de revoltă. Se roagă din toamnă de primarul localității să rezolve problema transportului copiilor la școala primară și la grădiniță. În prezent, din cauza unui drum rupt, plin de noroi, microbuzul școlii nu ajunge până la ei.

Oamenii se descurcă cum pot și spun că este exclusiv vina primarului PSD Mihai Mihalache. „Ne-a spus în față: nu avem drum pentru că nu am votat cum trebuie”, spun părinții copiilor.


Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice detalii despre sumele din bugetul de stat şi din fonduri nerambursabile alocate pentru modernizarea drumurilor judeţene şi celor comunale, cu precădere a celor din judeţul Iaşi.

În secolul XXI, satele ieșene sunt înghițite de noroaie. Calculele arată că orice comună poate fi asfaltată complet în maxim 10 ani, din bugetele locale. Au trecut 30 de ani. După dezgheţ, starea drumurilor de la ţară este dramatică. Viaţa însăşi se derulează cu încetinitorul, într-o mizerie de nedescris. O astfel de situaţie se găseşte la Popricani unde primarul motivează că n-are bani pentru asfaltăr.

 

Peste câteva zile începe dezgheţul şi partea a doua a unui coşmar: valuri de noroi de 5-10 centimetri adâncime de pe sute de kilometri de drumuri de pământ sau, cel mult, pietruite, din satele judeţului. Este o imagine comună a fiecărei primăveri în România, dintotdeauna. Nici măcar primii 10 ani de UE nu au schimbat nimic. În mijlocul oraşului, la doi paşi de Iaşi sau la 40-50 de kilometri, oamenii sunt disperaţi că nu mai au pe unde călca. Există cauze obiective – bugete mici de investiţii, ordinea priorităţilor, dar de cele mai multe ori este nepăsarea celor care conduc comunităţile. Dacă se duceau la bancă acum 10 ani şi cereau credite, în prezent măcar o parte dintre drumuri ar fi avut asfalt, şanţuri de scurgere a apei şi trotuare. Totul ţine de priorităţi.


În secolul XXI, satele ieșene sunt înghițite de noroaie. Calculele arată că orice comună poate fi asfaltată complet în maxim 10 ani, din bugetele locale. Au trecut 30 de ani. După dezgheţ, starea drumurilor de la ţară este dramatică. Viaţa însăşi se derulează cu încetinitorul, într-o mizerie de nedescris. O astfel de situaţie se găseşte la Popricani unde primarul motivează că n-are bani pentru asfaltăr.

 

Peste câteva zile începe dezgheţul şi partea a doua a unui coşmar: valuri de noroi de 5-10 centimetri adâncime de pe sute de kilometri de drumuri de pământ sau, cel mult, pietruite, din satele judeţului. Este o imagine comună a fiecărei primăveri în România, dintotdeauna. Nici măcar primii 10 ani de UE nu au schimbat nimic. În mijlocul oraşului, la doi paşi de Iaşi sau la 40-50 de kilometri, oamenii sunt disperaţi că nu mai au pe unde călca. Există cauze obiective – bugete mici de investiţii, ordinea priorităţilor, dar de cele mai multe ori este nepăsarea celor care conduc comunităţile. Dacă se duceau la bancă acum 10 ani şi cereau credite, în prezent măcar o parte dintre drumuri ar fi avut asfalt, şanţuri de scurgere a apei şi trotuare. Totul ţine de priorităţi.


Un studiu legat de lipsa accesului la utilităţi şi a minimului confort de a merge pe un drum decent ar putea descoperi cauze ale unor aşa-zise „comportamente deviante” ale locuitorilor de la ţară. Belceşti este un  exemplu de localitate din mediul rural unde s-au făcut lucruri cu ţârâita la reţelele de drumuri şi utilităţi. Vina e a tuturor şi a nimănui, aşa cum este situaţia în cazul multor lipsuri esenţiale din viaţa oamenilor de la ţară. Totul se învârte în jurul banilor: ba nu-i are Statul, ba nu-i are săteanul, aşa cum stau lucrurile la racordul la reţeaua de gaz. Există şi comune la care celelalte se uită ca moşu’ la boier, cu cuşma-n mână: Voineşti, Ciurea, Miroslava, majoritatea „privilegiatelor” beneficiind de apropierea de „metropolă”.

 

Situată la nici 20 de kilometri de oraşul Podu Iloaiei, comuna Belceşti, cea mai mare din ţară până înainte de Revoluţie, pare a fi rămasă în comunism.

După ce ai ieşit din Erbiceni, brusc locul asfaltului este luat de macadam, pe o porţiune de câţiva kilometri, după care până în Belceşti sunt dale mari, din beton, puse pe timpul lui Ceauşescu.

 


Un studiu legat de lipsa accesului la utilităţi şi a minimului confort de a merge pe un drum decent ar putea descoperi cauze ale unor aşa-zise „comportamente deviante” ale locuitorilor de la ţară. Belceşti este un  exemplu de localitate din mediul rural unde s-au făcut lucruri cu ţârâita la reţelele de drumuri şi utilităţi. Vina e a tuturor şi a nimănui, aşa cum este situaţia în cazul multor lipsuri esenţiale din viaţa oamenilor de la ţară. Totul se învârte în jurul banilor: ba nu-i are Statul, ba nu-i are săteanul, aşa cum stau lucrurile la racordul la reţeaua de gaz. Există şi comune la care celelalte se uită ca moşu’ la boier, cu cuşma-n mână: Voineşti, Ciurea, Miroslava, majoritatea „privilegiatelor” beneficiind de apropierea de „metropolă”.

 

Situată la nici 20 de kilometri de oraşul Podu Iloaiei, comuna Belceşti, cea mai mare din ţară până înainte de Revoluţie, pare a fi rămasă în comunism.

După ce ai ieşit din Erbiceni, brusc locul asfaltului este luat de macadam, pe o porţiune de câţiva kilometri, după care până în Belceşti sunt dale mari, din beton, puse pe timpul lui Ceauşescu.