fbpx
 
Parlamentul de la Chişinău a votat vineri numirea în funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Republicii Moldova (BNM) a senatoarei Anca Dragu din România, după ce aceasta a primit cu o zi înainte cetăţenia Republicii Moldova. Procedura foarte rapidă de demitere a fostului guvernator BNM, Octavian Amaşu, a fost criticată de reprezentanta Fondului Monetar Internaţional în R. Moldova, scrie presa locală.

Parlamentul Republicii Moldova l-a demis joi pe şeful băncii centrale, Octavian Armaşu, pentru că nu a luat măsuri după imensa fraudă din 2014-2015, când un miliard de dolari a dispărut din sistemul bancar al ţării.

Pentru prima și ultima dată în acest an, parlamentarii au stat la muncă până târziu marți seara, pentru a discuta cum se împart banii din buget, anul viitor. Au fost prea puține calcule, idei și argumente.

Scandal în Parlament chiar și la ședința în care aleșilor li s-a prezentat filmul ororilor pe care Hamas l-a comis în 7 octombrie. Senatorul Diana Șoșoacă a filmat în timpul ședinței secrete, deși era interzis și a făcut scandal pentru că nu este lăsată să vorbească, cu toate că luările de cuvânt nu erau incluse în organizarea ședinței.

Armata şi Biserica rămân instituţiile în care românii au cea mai mare încredere, statut pe care îl aveau şi în urmă cu 10 ani, fiind urmate de NATO şi UE.

Conducerea Parlamentului a decis marți ca ședința comună convocată inițial pentru astăzi în onoarea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să nu mai aibă loc, au declarat pentru G4Media surse parlamentare.

O explozie puternică s-a produs duminică dimineaţa în centrul capitalei Ankara, în apropiere de Parlamentul turc care urmează să-şi reia activitatea în cursul zilei după vacanţa de vară, informează AFP.

Săptămâna viitoare Parlamentul va fi convocat în sesiune extraordinară pentru a modifica Legea pensiilor speciale în acord cu obiecţiile CCR, a anunţat prim-ministrul Marcel Ciolacu, liderul PSD.

Reforma pensiilor speciale se întoarce în Parlament, după ce Curtea Constituțională a admis miercuri sesizarea instanței supreme.

Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, hotărârea privind demisia directorului Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, şi vacantarea acestei funcţii.

Pagina 1 din 26

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29