fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi a ajuns de urgenţă la spital. Ea a fost scoasă din Penitenciarul Gherla, acolo unde ispăşeşte pedeapsa de 5 ani de puşcărie.

 

Surse din cadrul penitenciarului Gherla au declarat că Monica Iacob Ridzi a stat internată mai multe zile în spitalul de Boli Infecţioase din Cluj, iar marţi urmează să i se facă formele de externare pentru a se întoarce înapoi în penitenciar.

 

Monica Iacob Ridzi, condamnată la 5 ani de închisoare pentru abuz în serviciu, a cerut penitenciarului Gherla stabilirea unui regim semideschis de executare a pedepsei pe motiv că suferă de numeroase afecţiuni medicale printre care trombofilie şi leuconeutrepenie.

 

Fosta deputată lucrează chiar și în închisoare. Ea a fost surprinsă în timp ce se ducea la muncă la o fabrică de piese auto din Gherla.

 

(Sursa: romaniatv.ro)


Penitenciarul Colibași a fost, zilele trecute, scena unei bătăi crunte în care combatanți au fost doi deținuți încarcerați în pușcăria argeșeană. Surse din cadrul închisorii vorbesc că, la finele încăierării, s-ar fi consumat un fapt incredibil care i-a șocat pe toți cei de față: învinsul ar fi fost agresat sexual de față cu gardienii.

 

Scadalul dintre cei doi pușcăriași a izbucnit din senin, pe când amândoi se aflau, alături de alți deținuți, la plimbare, în curtea de aer a închisorii. Fără un motiv aparent, un deținut în vârstă de 26 de ani, condamnat pentru omor, s-a enervat brusc și, ca la un semn, a tăbărât pe colegul său de secție, mai tânăr cu vreo doi ani. Până ca vreunul dintre pușcăriașii care-și luau în acel moment rația zilnică de aer să poată interveni și să-i despărtă pe cei doi, victima era deja căzută la pământ sub loviturile năprasnice de pumni și de picioare ale colegului său, scrie Libertatea.

 

Victima este unul dintre deținuții mutați de la Penitenciarul Iași la puțin timp după revoltele pușcăriașilor din urmă cu câteva luni.

 

Bătăușul s-a dezlănuit atât de tare încât nu s-a oprit din a-și lovi rivalul nici când acesta nu a mai schițat nici un gest de apărare. Însă, grozăvia cea mai mare s-ar fi consumat la finalul agresiunii. Ca să demonstreze tuturor cine e ”stăpânul”, agresorul – din postura de învingător -, și-ar fi abuzat sexual rivalul învins chiar sub privirile deținuților dar și al gardienilor.

 

Bătaia cruntă în urma căreia deținutul care ar fi fost agresat sexual și a ajuns la spitalul închisorii, face acum obiectul unei anchete interne, însă abuzul sexual despre care martorii spun că s-ar fi consumat imediat după altercație nu a fost luat deocamdată în seamă și notat, așa cum o cere procedura, în raportul de eveniment.

 

(Sursa: libertatea.ro)


Cel puţin 25 de deţinuţi au murit duminică, în cursul unor confruntări între facţiuni rivale într-o închisoare din statul Roraima, în nordul Braziliei, a anunţat site-ul de informaţii G1, citând surse oficiale.

 

Printre deţinuţii care şi-au pierdut viaţa în aceste confruntări survenite în penitenciarul agricol din Monte Cristo la Boa Vista, capitala statului Roraima, şapte dintre ei au fost decapitaţi, iar alţi şase arşi de vii, a declarat pentru G1 un înalt responsabil pentru operaţiuni speciale din cadrul poliţiei, potrivit AFP.

 

Poliţia a pus capăt tulburărilor.

 

Un responsabil al statului Roraima, Uziel Castro, a explicat că aproximativ o sută de rude ale deţinuţilor au fost luate ostatice în cursul acestor confruntări survenite după-amiaza, în timpul programului de vizită al familiilor.

 

Ciocnirile s-au declanşat când deţinuţii dintr-un pavilion au invadat o altă aripă a acestei închisori din Boa Vista, situată la 3.400 km de Rio de Janeiro. Răsculaţii au cerut prezenţa unei judecătoare dintr-un tribunal penal, dar membrii forţelor speciale ale poliţiei au intrat în incinta închisorii, i-au eliberat pe ostatici, în majoritate mame ale deţinuţilor, şi au pus capăt revoltei spre sfârşitul zilei.

 

Deţinuţii erau înarmaţi cu cuţite şi bucăţi de lemn, a relatat pentru G1 soţia unuia dintre ei, care se afla în interiorul închisorii când s-a declanşat revoltă.

 

(Sursa: Știrile Pro TV)

 


Noi revolte ale deţinuţilor ar putea izbucni în penitenciarele din ţară. Pentru a evita protestele condamnaţilor, care sunt nemulţumiţi de condiţiile de detenţie, unii dintre ei au fost mutaţi în alte închisori.

 

Mai mulţi deţinuţi din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi au fost treziţi, zilele trecute, în miez de noapte şi transferaţi în alte închisori. Fie că au fost mutaţi la Arad sau tocmai la Timişoara, persoanele încarcerate nu au fost anunţate înainte despre aceste schimbări, susţin surse din închisoare. Transferurile au fost făcute însă pentru a evitalte revolte în rândul deţinuţilor nemulţumiţi de  condiţiile de detenţie. „(...) Din informaţiile existente la nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarului şi planului de măsuri transmise către Curţile de Apel a rezultat ca modalitate, că deţinuţi transferaţi în anumite unităţi în următoarea perioadă de timp, să producă evenimente negative de răzvrătire, revolte sau alte tipuri de abateri disciplinare (...)”, se arată într-o adresă a unui penitenciar din ţară trimisă către Tribunalul Iaşi.

Unităţile de detenţie au solicitat magistraţilor, pe cât posibil, ca în cazul unor deţinuţi să nu stabilească termene de judecată până la începutul lunii octombrie sau să amâne procesele, în afara acestui interval de timp.

 

600 de deţinuţi în plus

Totodată, unii dintre  reprezentanţii penitenciarelor din ţară au rugat judecătorii şi să aibă în vedere şi efectuarea actelor procesuale prin intermediul videoconferinţei, a comisiilor rogatorii sau a altor mijloace  „care ar putea limita transferul persoanelor private de libertate între unităţile penitenciare”.

Potrivit unor surse judiciare, din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi au fost transferaţi atât Adrian Corduneanu, judecat pentru şantaj, cât şi Ioan Clămparu, condamnat pentru proxenetism. Primul a ajuns iniţial la Penitenciarul Arad, apoi la Penitenciarul Focşani pentru a fi adus mai uşor la Judecătoria Iaşi, unde se judecă dosarul său.

În Penitenciarul Iaşi erau încarceraţi, în 20 septembrie, 1.379 de deţinuţi, faţă de 750 cât este capacitatea închisorii.

La jumătatea lunii iulie, deţinuţi din mai multe penitenciare din ţară, printre care şi Iaşi, au protestat faţă de supraaglomerarea din închisori, lipsa de spaţiu, hrana primită, nerespectarea unor drepturi. Condamnaţii care s-au revoltat faţă de condiţiile din închisoarea ieşeană au solicitat şi demisia lui Marius Vulpe, directorul unităţii la acea vreme. Ulterior, acesta a fost numit de ministrul Justiţiei, Raluca Prună, în funcţia de director al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

 


Vineri, 16.09.2016, între orele 09.00 – 14.00, Penitenciarul Iaşi în parteneriat cu Şcoala Gimnazială nr. 41, va organiza cea de-a II-a ediţia a Consfătuirii regionale a cadrelor didactice și educatorilor din penitenciarele, cu titlul Adaptarea parteneriatului Școală – Penitenciar la nevoile actuale ale educației, manifestare cuprinsă în planul de activitate al unităţilor penitenciare pentru Regiunea Nord-Est.

 

Organizarea aceastei întâlniri de lucru a pornit de la necesitatea formulării unor propuneri de îmbunătățire și completare a cadrului de reglementare pentru activitățile de școlarizare din penitenciare, prin consultarea nemijlocită a specialiștilor implicați direct în acest domeniu, profesori şi educatori din penitenciar, care pot contribui la identificarea unor instrumente și strategii de optimizare a intervenției educaționale în mediul de detenție

 

În cadrul acestei sesiuni de comunicări vor fi analizate proiectele şi programele educative promovate în mediul de deţinere, legislaţia şi curricula pentru şcolile din penitenciare, contextul psihosocial al educației, precum şi exemplele de bună practică din activitatea școlilor din penitenciare.

 

Având în vedere faptul că şcolarizarea persoanelor private de libertate reprezintă un demers de importanță deosebită în recuperarea persoanelor custodiate, aceasta fiind o condiție fundamentală în reintegrarea socială post-detenție, prin întâlnirea susţinută se va urmări dezvoltarea şi îmbunăţirea colaborărilor personalului din sistemul penitenciar cu reprezentanţii instituţiilor de învăţământ, în vederea eficientizării procesului de reintegrare socială, crearea unor oportunităţi de comunicare în manieră obiectivă  a modificărilor apărute în domeniul legislaţiei execuţional – penale, toate acestea în interesul facilitării reintegrării în societate a foştilor deţinuţi.


Pagina 5 din 5

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top