fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Vâlcea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 32 de ani, bănuit de trafic de droguri de risc.

Un număr de 15 persoane dintre cele 16 care au ajuns la spital sâmbătă seara, după ce au participat la o petrecere privată la Râmnicu Vâlcea, au avut teste pozitive THC pentru marijuana, a declarat, pentru Agerpres, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, Dan Ponoran.

Polițiștii din orașul Comănești, județul Bacău, au prins 30 de tineri care au participat în această seară la o petrecere privată, în condițiile în care astfel de evenimente sunt interzise. Au fost prinși pentru că au postat imagini de la petrecere pe rețelele sociale.

Procurorii au întocmit un dosar penal după organizarea unei petreceri pe Cluj Arena din Cluj-Napoca la care au participat peste 320 de persoane, care nu au purtat mască şi care nu au păstrat distanţarea fizică recomandată, informează News.ro.

Tudor Simionov, canotor dinamovist, a fost ucis în noaptea de Revelion, la Londra, unde era bodyguard la un club de noapte. El şi-a apărat colegii, fiind considerat erou de presa engleză.

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30