fbpx
 
Doi polițiști au fost împușcați în cap de un fugar, în Polonia. Individul era urmărit pentru fraude economice, iar acum riscă închisoarea pe viață pentru tentativă de omor.

Poliţişti şi ofiţeri DGA fac, marţi, 16 percheziţii în municipiul Huşi, judeţul Vaslui, într-un dosar în care mai mulţi angajaţi ai Ministerului de Interne sunt suspectaţi că au pretins şi au primit de la şoferi sume între 100 şi 1.500 de lei, pentru a nu îi sancţiona. Unsprezece suspecţi, între care opt poliţişti şi un poliţist de frontieră, vor fi duşi la audieri.

Poliţistul american Derek Chauvin, condamnat pentru uciderea afro-americanului George Floyd, al cărui deces provocase o mişcare amplă antirasistă în SUA, a fost rănit prin înjunghiere de un alt deţinut într-o închisoare federală din Arizona, în sud-vestul SUA, potrivit New York Times, citat de AFP.

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a primit o condamnare definitivă de cinci ani de închisoare cu executare într-un dosar de mită. Imediat după pronunțarea sentinței definitive, poliția a ajuns la domiciliul primarului pentru a pune în aplicare pedeapsa. Unul dintre polițiști a sărit gardul casei sale, cu toate că ușa era deschisă, iar colegii săi au intrat fără probleme.

Poliţiştii din Târgu Jiu au depistat, vinerea trecută, în cadrul unei acţiuni pentru prevenirea fenomenelor de absenteism sau abandon şcolar, 23 de elevi care lipseau de la ore, ei fiind găsiţi în unităţi de alimentaţie publică din apropierea şcolilor sau pe stradă.

Poliţia din oraşul Delmenhorst (nordul Germaniei) a împuşcat, rănind grav, un bărbat înarmat cu o secure după ce acesta îi ameninţase pe poliţişti.

Bărbatul din Dolj, reținut joi seara și eliberat vineri dimineață, în cazul crimei de la Sibiu, a revenit, seara, acasă.

Andrei Pantea şi Valentin Olteanu, cei doi poliţişti de la Rutieră prinşi în timp ce luau mită de la şoferi pe Calea Dorobanţi, au fost condamnaţi vineri de Tribunalul Bucureşti la câte trei ani închisoare cu suspendare.

Prins drogat la volan, Dorian Popa a rupt tăcerea. Cunoscutul influencer a recunoscut, marți, într-un clip postat pe contul său de YouTube, că a consumat canabis.  

Un bărbat din judeţul Dolj a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a ameninţat un poliţist care a deschis pe numele său un dosar penal. Doljeanul l-a întâlnit, într-un magazin, pe poliţistul aflat în timpul liber, ameninţându-l pentru faptul că îl cercetează penal.

Pagina 3 din 85