fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
În urma publicării de către REPORTER DE IAŞI a articolului „Muncitori din Iași trimiși la muncă in condiții inumane  de falsul avocat Daniel Condrea”, în data de 15 aprilie 2022, juristul menţionat în titlu a remis redacţiei propria sa poziție, la 48 de ore de la apariția materialului.

Recent, PNL Iași și-a manifestat public nemulțumirea față de pierderea postului de Prefect al județului Iași evidențiind o serie de „mari” realizări pe plan local ale unei administrații ineficiente și plină de suspiciuni cu iz penal.

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) precizează, sâmbătă, că persoanele care nu poartă mască în spaţiile închise stabilite prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pot fi sancţionate cu amendă între 500 şi 2.500 de lei, iar scopul autorităţilor nu este de a sancţiona cetăţenii, ci de a limita răspândirea COVID-19.

Ca urmare a știrilor apărute în spațiul mediatic, plecând de la răspunsul Ministrului Afacerilor Europene, Marcel Boloș, cu privire finanțarea autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş, dar și pentru o corectă informare a publicului, deputatul Marius Bodea, Preşedintele Biroului Politic Local al PNL Iaşi, precizează:

Tudorel Toader reacţionează după cazul Caracal, scriind pe Facebook că proiectul de Lege pentru modificarea celor trei legi ale justiţiei a fost preluate de Comisia specială din Parlament, iar după o săptămână din proiect au apărut trei proiecte, la iniţiativa a 11 parlamentari.

Poliția Română transmite că nu a primit nicio informare oficială despre presupusa evadare a lui Radu Mazăre din Madagascar. Anunţul poliţiei vine în contextul în care România TV a anunţat că fostul primar la Constanţei ar fi evadat din locul de detenţie din Madagascar practic aproape în ajunul extrădării în România.

În urma comunicatului transmis de către Ministerul Educației Naționale ca reacție la boicotarea simulărilor de către cadrele didactice ne simțim datori să facem următoarele precizări:

Oficial European de Luptă Antifraudă (OLAF) a confirmat printr-un comunicat de presă dat luni, chiar în timpul declarației făcute de Liviu Dragnea, sesizarea Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în cel de-al treilea dosar al președintelui PSD, ca urmare a unei investigații proprii, prin care recomandă recuperarea integrală a 21 de milioane de euro, sumă ce reprezintă fonduri europene.

 

„Contribuția OLAF la această anchetă a fost accentuată de DNA. DNA a explicat că dosarul propriu a venit în urma a două investigații făcute de OLAF cu privire la proiecte finanțate de Fondul European de Dezvoltare Regională privind construcția de drumuri în România, care au fost finalizate în mai și septembrie 2016”, arată OLAF în comunicat.

OLAF precizează că a găsit „dovezi care sugerează existenţa unei înţelegeri între beneficiarul fondurilor, funcţionarii publici şi contractant, inclusiv falsificarea documentelor în timpul procedurii de achiziţie. Unele dintre aceste documente au fost utilizate şi în sprijinul cererii pe care beneficiarul a prezentat-o autorităţii de management, care a dus la plata a 21 de milioane euro din fondurile Uniunii Europenedovezi care sugerează un conflict de interese privind beneficiarul acestor fonduri, oficiali publici și contractor, inclusiv falsificarea de documente în timpul procedurilor de ahciziție”.

„Unele dintre aceste documente (false, n.red.) au fost trimise de beneficiar către Autoritatea de Managament, rezultând în plata a 21 de milioane de euro din fondurile UE”, mai arată OLAF.

Oficiul precizează că investigația a ajuns la concluzia ca cele 21 de milioane de euro să fie recuperate integral și, de asemenea, Direcția Națională Anticorupție să inițieze acțiunile legale cu privire la acest aspect.

„Această investigație a un exemplu perfect al cooperării positive dintre OLAF și autoritățile naționale. OLAF a făcut investigații temeinice, care sperăm să aibă un puternic afect de descurajare a corupției”, a declarat Nicholas Ilett, directorul OLAF.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, este acuzat, pentru fapte comise pe vremea când conducea CJ Teleorman, de constituirea unui grup infracțional organizat, două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul. În același dosar, sunt urmăriți penal doi apropiați ai lui Dragnea, Marian Fișcuci și Petre Pitiș. Despre primul, anchetatorii spun că este „acționar majoritar (scriptic) al Tel Drum SA” și îl acuză de constituirea unui grup infracțional organizat. Dragnea a negat aceste acuzații

 


Chirica continuă să umble cu „cioara vopsită”: stâlpii ornamentali de pe Splai Bahlui nu respectă fișa tehnică. Punct. Diferența de preț a influențat firmele concurente, putând modifica rezultatul licitației. Dragoș Gafița a fost cel care a confundat malurile: a spus că a fost furnizor pentru Splaiul Stâng. În trei rânduri, în acte oficiale, Primăria a cerut ofertanților stâlpi turnați din fontă, dar s-au adus din țeavă, cu elemente de fontă. Contraexemplu: Kronemag Brașov, eliminată dintr-o licitație tot la Primăria Iași, pentru că i-a fost imposibil să respecte caietul de sarcini, care prevedea o diferență de câțiva milimetri. La 168 de stâlpi, tunul lui Gafița este de 127.000 de euro.

 

În scandalul stâlpilor de pe cele două maluri ale Bahluiului, primarul Mihai Chirica umblă cu cioara vopsită. Declarațiile sale sunt simple perdele de fum. Însă, faptele sunt clare ca lumina zilei.


Chirica continuă să umble cu „cioara vopsită”: stâlpii ornamentali de pe Splai Bahlui nu respectă fișa tehnică. Punct. Diferența de preț a influențat firmele concurente, putând modifica rezultatul licitației. Dragoș Gafița a fost cel care a confundat malurile: a spus că a fost furnizor pentru Splaiul Stâng. În trei rânduri, în acte oficiale, Primăria a cerut ofertanților stâlpi turnați din fontă, dar s-au adus din țeavă, cu elemente de fontă. Contraexemplu: Kronemag Brașov, eliminată dintr-o licitație tot la Primăria Iași, pentru că i-a fost imposibil să respecte caietul de sarcini, care prevedea o diferență de câțiva milimetri. La 168 de stâlpi, tunul lui Gafița este de 127.000 de euro.

 

În scandalul stâlpilor de pe cele două maluri ale Bahluiului, primarul Mihai Chirica umblă cu cioara vopsită. Declarațiile sale sunt simple perdele de fum. Însă, faptele sunt clare ca lumina zilei.


Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« August 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Cartierul Austriac