fbpx
 
Judecătorii de la Instanţa supremă au admis marţi o cerere depusă de reprezentanţii Partidului Reînnoim Proiectul European în România - REPER - privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor OUG 21/2024, prin care au fost comasate alegerile locale cu cele europarlamentare.

USR Iaşi a sesizat Curtea de Conturi reclamând că milioane de euro s-ar fi scurs, în ultimii ani, în sporuri acordare de primarul PNL Mihai Chirica către „complicii, rudele şi pilele politice", informează formaţiunea, vineri, printr-un comunicat de presă.

DGA Arad a declanşat, marţi, verificarea activităţii mai multor angajaţi ai Agenţiei de Control şi Încasare Nădlac 2 suspectaţi săvârşirea unor acţiuni asimilate faptelor de corupţie, acţiunea fiind iniţiată în urma unor sesizări ale CNAIR.

Deputata USR Diana Buzoianu, vicepreşedintă a Comisiei de Mediu din Camera Deputaţilor, a trimis sesizări Gărzii de Mediu şi Ministerului Mediului pe tema şantierului deschis lângă Poiana cu brânduşe de la Valea Sâmbetei, comuna Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov. Distrugerile provocate în plin Sit Natura 2000 au fost semnalate de o organizaţie neguvernamentală pentru protecţia mediului, iar din informaţiile furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului Braşov rezultă că lucrările nu respectă prevederile impuse prin acordul de mediu şi autorizaţia de construire.

Reprezentanţii USR solicită Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională pe ordonanţa de urgenţă prin care, de la 1 ianuarie 2024, Guvernul Ciolacu ia 10% din banii pe care îi primesc bolnavii şi mamele care de abia au născut.

REPORTER cere de 4 luni acest raport, dar a obținut o singură confirmare: s-au comis infracțiuni, a fost sesizat Parchetul General

Doar două persoane din Iași au citit acest raport: primarul Mihai Chirica și șefa Juridicului din Primărie, Cristina Oțeleanu

Consiliul Local și parlamentarii din Iași sunt total excluși dintr-un subiect care a distrus bugetul Iașului: pierderi de 40 milioane de euro în doar 6 luni de sezon rece

Mihai Chirica a jucat la Loteria bursei de energie pierzând o sumă imensă

Toate deciziile sale din iarna trecută au fost catastrofale

Ca de obicei, se ascunde după fostul viceprimar Cezar Baciu, care a semnat suplimentarea contractului pentru cărbune cu 10%

Curtea de Conturi impută prețul, cantitățile supradimensionate și creșterea valorii finale

REPORTER DE IAȘI cere desecretizarea acestui raport al Curții de Conturi: au fost bani publici, entitățile implicate sunt sub control public


ANI a comunicat astăzi că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva președintelui CJ Iași, Costel Alexe, pentru fals în declarații.

Avocaţii fugarului Ionel Arsene au sesizat CEDO pentru a împiedica extrădarea în ţară a acestuia, susţinând că în România i s-ar încălca dreptul la viaţă şi ar fi supus la tratamente inumane, degradante.

Europarlamentarul USR Vlad Gheorghe anunță pe pagina sa de socializare că a sesizat Curtea de Conturi că Mihai Chirica se folosește de funcția sa și de resursele Primăriei Iași în folos personal.

Un copil de la o clasă pregătitoare din Braşov îşi terorizează colegii, unii dintre ei ajungând cu vânătăi acasă. Părinţii au depus sesizare la conducerea şcolii încă din prima săptămână a anului şcolar, fără a primi răspuns, potrivit News.ro.  

Pagina 1 din 16