fbpx
 
Curtea Constituţională a României a decis, cu titlu definitiv, că părinţii au dreptul la indemnizaţia pentru îngrijirea copiilor bolnavi şi după ce aceştia împlinesc vârsta de 16 ani. Decizia a fost luată ca urmare a unei sesizări făcute de Avocatul Poporului. Astfel, Curtea  Constituţională a decis că este neconstituţională sintagma „în vârstă de până la 16 ani” cuprinsă în Ordonanța de urgență privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.

Șeful Inspecției Judiciare, Lucian Netejoru, cere CSM suspendarea a trei judecători pe motiv că ar fi adus atingere prestigiului justiției, prin discuțiile avute pe un grup de Facebook. Doi dintre cei trei magistrați provin din rândul judecătorilor care au sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) privind înființarea Secției speciale sau obligativitatea recomandărilor din MCV.

Vaccinarea obligatorie este „necesară într-o societate democratică”, consideră Curtea Europeană a Drepturilor Omului, sesizată de părinţii unor copii cărora li s-a refuzat înscrierea la grădiniţă în Republica Cehă pentru că nu erau vaccinaţi, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunţat, miercuri, înlocuirea din funcţie a inspectorului şef al IPJ Bacău şi a adjunctului acestuia, precum şi a şefului Poliţiei Oneşti şi a adjunctului său, în urma dublei crime comise acest oraş.

Un bărbat din Alba a transmis live pe Facebook cum este atacat cu ranga, iar mașina i-a fost distrusă de către un individ cu cagulă, imediat după ce de la fața locului plecase o patrulă de poliție chemată prin 112 pentru că un local nu respecta regulile.

Curtea Constituțională a respins marți sesizările depuse de Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) împotriva învestirii guvernului Cîțu în Parlament.

Secţia pentru procurori a CSM a decis, marţi, în unanimitate, sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării de verificări cu privire la posibila săvârşire de către Adina Florea, procuror la Secţia specială, a unei abateri disciplinare, constând în exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă în legătură cu modul în care a dispus în anul 2019 măsura controlului judiciar faţă de Laura Codruţa Kovesi.

Direcţia Naţională Anticorupţie cere Parchetului General sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor Costel Alexe pentru luare de mită şi instigare la delapidare.

Direcţia Naţională Anticorupţie cere Parchetului General sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor Costel Alexe pentru luare de mită şi instigare la delapidare.

Situație bizară într-o comună din județul Maramureș. Un bărbat a filmat într-un magazin mai mulți oameni care nu purtau masca de protecție și nu se respectau distanțarea, dar cel amendat a fost chiar el.

Pagina 7 din 16

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30