fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
În urma cooperării dintre Poliția Română și autoritățile judiciare din Marea Britanie, astăzi a fost depistată, pe raza orașului Manchester, o femeie de origine română, în vârstă de 43 de ani. Urmărita făcea parte din categoria Most Wanted.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistriţa-Năsăud, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au efectuat 3 percheziții domiciliare într-un dosar de trafic de minori, trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat. Două femei au fost reținute pentru 24 de ore, fiind bănuite de comiterea faptelor.

Un bărbat, urmărit internațional pentru infracțiuni contra libertății și integrității sexuale a minorilor, a fost depistat de polițiștii români.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Iași au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei de 5 ani închisoare, emis de Tribunalul Iași, pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din municipiul Iași.

Douăzeci de membri ai unui clan din România care îşi exploatau copiii trimiţându-i să fure în metroul parizian au fost condamnaţi vineri la Paris. În total, ei au fost condamnaţi la 113 de ani de închisoare, precum şi la interdicţia de a mai intra pe teritoriul francez.

Românca Ildiko Enderle are 43 de ani și se află printre cele mai căutate infractoare din Europa, potrivit unei liste date publicității de Europol. Femeia este acuzată de trafic de persoane, fapte ce s-au petrecut între 2003 și 2011.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj și procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat trei percheziții domiciliare și au pus în executare patru mandate de aducere, într-un dosar penal de trafic de minori, fiind reținute două persoane.

Poliţiştii de crimă organizată din Mureş, împreună cu  procurorii DIICOT, au depistat două persoane bănuite de implicarea în activităţi infracţionale de trafic de minori. Un bărbat, din judeţul Mureş, a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile.

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Bacău, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au efectuat miercuri, 18 septembrie, două percheziţii domiciliare şi au pus în executare 5 mandate de aducere, la locuințele unor persoane bănuite de trafic de minori, proxenetism şi exploatarea cerşetoriei.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu, sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T., au desfășurat o acțiune pentru destructurarea unei grupări de trafic de minori în scopul exploatării, prin obligarea la practicarea prostituției.

Pagina 7 din 9

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30