fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Tribunalul Constanţa l-a condamnat, miercuri, pe bărbatul care în aprilie 2021 a omorât şi jefuit o profesoară din Cernavodă la 27 de ani şi patru luni de închisoare, decizie care nu este definitivă.

Garda Națională a Ucrainei a negat rapoartele din presa de stat rusă potrivit cărora presupusul ucigaș al Dariei Dughina ar fi servit anterior în armata ucraineană ca membru al regimentului Azov, transmite CNN.

Individul bănuit că ar fi ucis-o pe femeia de 30 de ani, cadru universitar în Cluj, a fost găsit aseară de polițiști într-un vagon de marfă ieșit din uz, în gara de est din Oradea.

Elena Raluca Șerban, o româncă de 32 de ani care lucra ca escortă în Italia, a fost ucisă în apartamentul ei din Aosta, în aprilie 2021. Cel care a comis crima, Gabriel Falloni, un italian în vârstă de 36 de ani, și-a aflat joi sentința, după ce expertiza psihiatrică ordonată de președintele tribunalului a constatat că este în deplinătatea facultăților mintale.

Ucigaşul profesoarei din Cernavodă, care a fost găsită decedată joi în apartamentul ei, a fost depistat şi reţinut, urmând să fie prezentat vineri instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Una dintre cele mai şocante crime petrecute în Bucureşti, la sfârşitul anului 2018, a fost lămurită de ofiţerii Poliţiei Capitalei iar principalul suspect a fost reţinut.

Judecătorii din cadrul Palatului de Justiție din orașul Santo Domingo, Republica Dominicană, au dat sentința în cazul româncei Andreea Celea, care a murit în urmă cu trei ani aruncată de la etajul 8 al unui hotel, scrie portalul Listin Diario, citat de Libertatea.

Bărbatul de 68 de ani care a ucis doi muncitori din Onești în apartamentul pe care el îl pierduse în instanță are nouă plăgi, după ce a fost împușcat de polițiști, dar starea sa este bună și ar putea fi audiat într-o zi, două, afirmă managerul spitalului din Onești, Gelu Nicolcea.

Soția agresorului de la Onești, care a omorât cu cuțitul doi muncitori pe care i-a sechestrat într-un apartament, a fost arestată marți.

Un român bănuit de comiterea infracțiunii de omor a fost depistat, reținut și arestat în Franța și a ajuns în custodia Poliției Române.

Pagina 1 din 4

Arhiva ReporterIS

« Martie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31