fbpx
Portokal
Copilul din Dej găsit în comă, cu răni mâncate de viermi și muște, a murit

Copilul din Dej găsit în comă, cu răni mâncate de viermi și muște, a murit


Copilul de 9 ani din Dej care a fost găsit mâncat de viermi și muște a murit după două săptămâni la Terapie Intensivă, în Cluj.

Cazul lui Valentin a revoltat o țară întreagă. Băiatul a ajuns în comă după ce a fost ignorat de mamă, de noul iubit al acesteia, dar și de bunică, toți stând în aceeași locuință.

Medicii Spitalului de Pediatrie din Cluj nu îi dadeau prea multe șanse de supraviețuire înca de la început, dată fiind situația extrem de gravă în care a fost găsit.

Mama copilului, Fuleki Erszebet, a fost arestată preventiv. Ea a cerut să fie cercetată în stare de libertate, dar magistrații i-au respins solicitarea. Femeia este acuzată de rele tratamente aplicate minorului și tentativă de omor. Cel mai probabil, încadrarea va fi schimbată în omor.

Acum două săptămâni, Valentin, un copil în vârstă de 9 ani din Dej, a ajuns în stare gravă la Terapie Intensivă în Cluj-Napoca, fiind plin de răni necrozate.

Bunica și mama le-au spus autorităților că băiatul are probleme psihice și că nu s-a mai ridicat din pat de trei săptămâni. Bunica a mai spus că acesta lua tratament prescris prin telefon de medicul de familie, a relatat Dejeanul.

Medicii au susținut că acesta a fost mâncat de viermi și de muște, iar infecțiile s-au agravat.

Copilul respira doar cu ajutorul aparatelor. Uneori, el avea respirații spontane, fapt ce le dăduse medicilor o oarecare speranță, dar firavă.

La începutul săptămânii, timp de o zi, ei au renunțat la medicamentele care îl sedau pentru a-i face mai multe investigații. Au descoperit astfel că acesta avea leziuni neurologice grave. Dacă ar fi supraviețuit, băiatul ar fi rămas în comă și nu ar fi putut respira decât cu ajutorul aparatelor.

 

Sursa: B1.ro

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top