fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
La Spitalul de Boli Infecțioase din Iași nu mai este niciun loc liber la Terapie Intensivă pentru pacienții COVID

La Spitalul de Boli Infecțioase din Iași nu mai este niciun loc liber la Terapie Intensivă pentru pacienții COVID


În cadrul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi nu mai este liber niciun pat la Terapie Intensivă pentru persoanele infectate cu noul coronavirus, a declarat, joi, managerul unităţii medicale, Carmen Dorobăţ.

Potrivit acesteia, în cursul dimineţii de joi era liber un singur pat la Compartimentul de Terapie Intensivă, dar s-a ocupat în scurt timp.

„În momentul de faţă, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi am trecut pragul de 3.500 de pacienţi pe care i-am îngrijit de la începutul pandemiei. Acest prag nici nu a fost greu de atins sau chiar de depăşit. Dimineaţă era un singur pat liber la Compartimentul de Terapie Intensivă, dar s-a ocupat în scurt timp. În urmă cu două ore erau libere la zona de Terapie Intensivă de la (Spitalul Mobil - n.r) Leţcani. Avem 60 de paturi în zona de confirmaţi de la Leţcani, unde avem şi posibilitatea să le administrăm oxigen celor care au un grad redus de disfuncţie respiratorie, pentru că există aici concentratoare cu oxigen", a explicat Carmen Dorobăţ.

Ea a adăugat că, în prima parte a zilei de joi, pentru pacienţii cu forme medii la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi şi la secţia exterioară - Spitalul Mobil de la Leţcani, erau disponibile, în total, 25 de locuri.

 

Sursa: Agerpres


 
Citeste si...
Nota
(2 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« August 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Cartierul Austriac