fbpx
Portokal
Peste 63% dintre pacienții care au ajuns luna aceasta la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, confirmați cu COVID-19

Peste 63% dintre pacienții care au ajuns luna aceasta la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, confirmați cu COVID-19


Peste 63% dintre pacienţii care au venit în ultima lună la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sfântul Spiridon" din Iaşi au fost depistaţi cu noul coronavirus.

Potrivit coordonatorului UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a crescut numărul celor care au venit în această unitate în ultima lună şi au fost diagnosticaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2.

„Am depăşit cifra de 1.000 pacienţi pozitivi diagnosticaţi în UPU de la 1 noiembrie. Procentul de pozitivi dintre pacienţii suspecţi prezentaţi în urgentă este de 63%. Este evidentă creşterea numărului de pacienţi, dar remarcăm ajutorul medicinei primare şi de prespital sub coordonarea DSP care, cu siguranţă, a rezolvat testarea suspecţilor şi a celor cu forme uşoare care au ajuns mai rar în Urgenţă. Ca termen de comparaţie, în luna octombrie au fost 862 pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19 în UPU", a declarat Diana Cimpoeşu.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top