fbpx
Portokal
Ultimul supraviețuitor din spitalul groazei de la Piatra Neamț a fost externat

Ultimul supraviețuitor din spitalul groazei de la Piatra Neamț a fost externat


Pacientul transferat la Spitalul Mobil de la Leţcani în urma incendiului de la Spitalul Judeţean Neamţ a fost externat, a anunţat vineri managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf Parascheva" din Iaşi, dr Florin Roşu.

Bărbatul, în vârstă de 74 de ani, este singurul supravieţuitor dintre cei şase pacienţi transferaţi la Leţcani după incendiul de la Spitalul din Piatra Neamţ.

„În momentul externării starea pacientului era bună, cu saturaţie 96%, conştient, cooperant, se alimenta singur. Adică o stare normală. La internarea în Terapie Intensivă pacientul a ajuns într-o stare foarte gravă, fiind intubat, ventilat mecanic, comatos, cu disfuncţii multiple de organ. Ulterior, datorită îngrijirii medicale corespunzătoare şi a tratamentului, starea de sănătate s-a îmbunătăţit, am putut să-l detubăm şi a avut o evoluţie favorabilă. La trei săptămâni a putut fi mutat la Spitalul de Boli Infecţioase pentru a fi ţinut sub supraveghere încă două săptămâni şi apoi externat către Neamţ", a explicat managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva" din Iaşi.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top