fbpx
 
Lucian Eva, directorul de la Neuro, a rămas fără titlul de doctor. Decizie în unanimitate la CNATDCU, pentru plagiat

Lucian Eva, directorul de la Neuro, a rămas fără titlul de doctor. Decizie în unanimitate la CNATDCU, pentru plagiat


În ultima zi a anului 2020, lui Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie, i-a fost retras titlul științific de doctor în domeniul Medicină. Decizia a fost luată, în unanimitate, de conducerea Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU). Există riscul să-și piardă, drept consecință, și postul de manager de spital? Pentru că, pe baza doctoratului, a devenit cadru didactic la Universitatea Apollonia și, pe baza titlului, a putut ajunge manager la Spitalul „N. Oblu”.

21 de voturi din 21
Decizia Consiliului General al CNATDCU a fost luată cu 21 de voturi din totalul de 21. „A validat în ședința de vot electronic (...) rezoluția de retragere a titlului științific de doctor în domeniul Medicină (...) pe numele domnului Eva Lucian, pentru teza de doctorat cu titlul «Tratamentul chirurgical în leziunile degenerative ale coloanei cervicale – Hernia de disc cervicală»”, se menționează în hotărârea CNATDCU.

Zeci de pagini fără sursă citată
Sesizarea de la care a pornit analiza CNATDCU a fost depusă în luna aprilie 2019. Astfel, într-un document de 77 de pagini, au fost puse față în față pagini din teza lui Eva și din mai multe lucrări publicate în țară și străinătate, fără ca acesta să le fi citat. Au fost indicate cinci surse majore din care Eva a plagiat zeci și zeci de pagini (există însă și alți autori preluați fără respectarea regulilor academice).

Este de 11 ani manager la Spitalul de Neurochirurgie
Lucian Eva și-a susținut lucrarea în anul 2010, la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „G.T. Popa din Iași”. În același an, 2010, Eva a devenit șef de lucrări la Universitatea Apollonia, poziția de cadru didactic universitar fiindu-i necesară pentru a fi numit manager. Instalarea ca director la Spitalul „N. Oblu” a avut loc tot în 2010, la inițiativa lui Constantin Simirad, președintele de-atunci al Consiliului Județean Iași. Astfel, Eva ocupă, de 11 ani neîntrerupt, funcția de manager la Spitalul de Neurochirurgie, câștigând mai multe mandate în urma organizării de concursuri.

Article image
Rapoartele de gardă intrate în posesia REPORTER DE IAȘI arată un egomaniac care îi umilește pe doctori și îi tratează ca pe niște slugi. „Învață limba română, ești penibil, fac pariu pe o cutie de țigări de foi, ia-ți amantă româncă”, sunt câteva izbucniri. Profesorului Poeată i-a spus de față cu rezidenții: „N-aveți ce învăța de la ăsta, e praf și pulbere”, subminându-i imaginea. Unui rezident timid i-a spus: „La Aristotel...
Autor cristi tanasa Anchete 06 Aprilie 2020


Citeste si...
Nota
(2 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30