fbpx
Portokal
Prima tranșă din vaccinul Moderna ajunge miercuri în România

Prima tranșă din vaccinul Moderna ajunge miercuri în România


Prima tranșă din vaccinul anti-COVID al companiei Moderna - al doilea autorizat în Uniunea Europeană, după cel al Pfizer BioNTech - va ajunge în România miercuri, a anunțat medicul militar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare în România.

El a precizat, la Digi 24, că prima tranșă va fi una simbolică, sub 15.000 de doze.

În Uniunea Europeană sunt aprobate la acest moment de către Agenția Europeană a Medicamentului două vaccinuri împotriva COVID-19 - cel al BioNTech Pfizer și cel dezvoltat de compania Moderna. În România, campania de vaccinare a început în 27 decembrie, în rândul cadrelor medicale, cu vaccinul BioNTech/Pfizer.

Luni dimineață a ajuns în România a patra tranșă de vaccin Pfizer - 150.150 de doze, care au fost distribuite la Institutul Cantacuzino din Capitală și către centrele din țară. Din cele 3 tranșe anterioare de vaccinuri, sosite în România până la data de 6 ianuarie 2021 (de 300.300 doze), s-au distribuit 131.370 doze, din care, numai astăzi, 11 ianuarie, 17.130 doze, către direcțiile de sănătate publică județene și Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București.

Potrivit datelor puse la dispoziția centrului național de vaccinare de către Institutul Național de Sănătate Publică, duminică situația privind derularea campaniei de vaccinare în spitale era următoarea:

* Număr de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (în ultimele 24 de ore) – 5.993.

* Număr total de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (începând cu data de 27 decembrie 2020) – 108.294.

 

Sursa: HotNews


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Martie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top