Cu o zi în urmă, autoritățile au raportat 3.353 de infecții cu virusul SARS-CoV-2 și 63 de decese.
În urma ultimului bilanț, numărul total al infectărilor cu SARS-CoV-2 a urcat, sâmbătă, la 691.488 de cazuri, dintre care 17.164 au decedat. Până acum, 620.058 de pacienți au fost declarați vindecați, potrivit raportării Grupului de Comunicare Strategică.
Până acum, au fost efectuate 39.691 de teste rapide antigenice pentru depistarea coronavirusului, mai arată bilanțul transmis pe 16 ianuarie. În ultimele 24 de ore au fost efectuate și 22.521 de teste RT-PCR.
Autoritățile au mai anunțat, în cadrul informării, că numărul pacienților internați la ATI a ajuns la 1.089, față de 1.091 ieri.
Cel mai mare număr de cazuri noi în decurs de 24 de ore de până acum a fost înregistrat miercuri, 18 noiembrie, când au fost confirmate 10.269 de cazuri.
Marți, 8 decembrie, a fost atins și un nou record în ceea ce privește numărul de decese înregistrat în decurs de 24 de ore, respectiv 213, iar vineri, 11 decembrie, au fost raportate cele mai multe internări în secțiile ATI, 1.299.
Sursa: Europa FM