fbpx
 
Danu nu dă: Finanțele i-au luat Jaguarul din fața casei din cauza unei datorii de 150.000 de lei

Danu nu dă: Finanțele i-au luat Jaguarul din fața casei din cauza unei datorii de 150.000 de lei


Omul de afaceri Adrian Danu a pierdut procesul prin care contesta sechestrul impus de Direcția de Finanțe pe o mașină Jaguar care îi aparține. Administrator a două cunoscute afaceri HORECA din Iași, Danu datorează bugetului de stat peste 150.000 de lei.

Cotă dintr-o datorie de 725.000 de lei

În penultima zi din 2020, instanța a respins o acțiune depusă de Adrian Danu, acțiune prin care acesta contesta legalitatea unui sechestru pe o mașină a sa, decizie luată de Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași.

În calitate de asociat minoritar (21,2%) al firmei Optimal Travel, cea care, la un moment dat, luase în concesiune Hotel Traian, Danu a fost pus la plata a aproape 154.000 de lei, cota sa din debitul de 725.000 de lei al societății către buget. Din cauza acestei datorii, pe 23 ianuarie 2020, s-a declarat starea de insolvabilitate a Optimal Travel.

Cum debitorul Danu nu a achitat suma în mod voluntar, prin decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 120 din 25 septembrie 2020 Finanțele au instituit sechestrul asigurător asupra unei mașini Jaguar XKR Coupe care îi aparține, vehiculul fiind evaluat la 33.088 lei.

A invocat dreptul de proprietate

Ulterior, Danu a contestat decizia la Tribunal pe motiv că este netemeinică și nelegală, invocând, printre altele, faptul că obligația de a adminstra Optimal Travel îi revenea asociatorului majoritar, Dragoș Cioncu care trebuia să întocmească bilanțul societății și contul de profit și pierderi și să plătească impozitul pe profit și să asigure repartizarea beneficiilor și plata dividentelor în condițiile prevăzute de lege. De asemenea, reclamantul a mai declarat că acest sechestru îi „aduce atingere dreptului de proprietate garantat de art. l din Protocolul nr. l, adițional la CEDO, având în vedere că, deși a avut loc o restrângere a dreptului de proprietate a debitorului, nu s-a justificat în niciun mod cauza acestei restrângeri, ori, în analiza respectării dreptului de proprietate de către autoritatea pârâtă, este important a se respecta principiul proporționalității dintre ingerință și motivele care justifică ingerința în dreptul de proprietate.”

Finanțele au cerut respingerea acțiunii, argumentând că sechestrul a fost impus legal, mai ales că ”potrivit art. 227 alin 1 Cod procedură fiscală, executarea silită se realizează în limita a 150% din valoarea creanței fiscale, iar în speță, pe de o parte, bunul mobil sechestrat este estimat la valoarea de 33.088 lei, respectiv, numai 21,52% din totalul creanței pentru care s-a atras răspunderea solidară a reclamantului.”

Datorii și către Selgros

Magistratul care a analizat dosarul a decis că decizia de instituire a măsurilor asiguratorii este legală și că Direcția de Finanțe ”a motivat în concret, cu argumente suficient de precise și concordante, existența unei situații excepționale dar și a pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului, confirmată prin conduita celor doi asociați ai societății, expusă în cuprinsul deciziei contestate cât și dovedită prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei”.

În acest sens, judecătorul a descoperit că Danu a avut un comportament ce nu a reflectat intenția de a respecta obligațiile fiscale: deși s-a angajat să achite datoria conform unui grafic de plăți, grafic prin care societatea s-a angajat la stingerea soldului obligațiilor fiscale, acest grafic nu a fost respectat, nefiind înregistrată nici o plată voluntară la bugetul consolidat pentru stingerea obligațiilor fiscale datorate. Danu a depus recurs.

Acesta nu este primul proces al său pentru datorii. Lanțul de magazine Selgros a obținut o decizie care îl obliga la plata a 11.300 de lei, contravaloarea unor mărfuri pe care le-a cumpărat în aprilie 2019 și nu le- achitat.

În vârstă de 35 de ani, Danu administrează în prezent două stabilimente din Iași din domeniul HORECA. Este vorba de Hotelul Astoria și de Master Pub, club aflat în zona Tudor Vladimirescu.

Article image
Patronul firmei care administrează afacerea Mamma Mia ține cu dinții de terasa din Parcul Gulliver despre care presa locală a scris, în mai multe rânduri, că a fost amenajată ilegal pe spațiul verde. Unul dintre proprietarii terenului a cerut instanței să oblige firma să demoleze terasa, dar, în timpul procesului, a avut o mare surpriză: aceasta a fost mutată pe altă firmă, așa că judecătorul i-a respins acțiunea pe motiv c...
Autor cristi tanasa Anchete 04 Februarie 2021


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: