fbpx
Portokal
Aeroportul din Sibiu, primul din România unde vor fi folosiți câini pentru depistarea COVID-19

Aeroportul din Sibiu, primul din România unde vor fi folosiți câini pentru depistarea COVID-19


Ministrul Afacerilor Interne (MAI), Lucian Bode, a declarat că, pentru prima dată pe un aeroport din România, la Sibiu, persoanele cu COVID-19 care circulă pe Aeroportul Internaţional vor putea fi depistate până la 1 august, de câini poliţişti, special antrenaţi la şcoala MAI din oraş.

„Este un lucru foarte, foarte bun ce au făcut colegii noştri de la Centrul Chinologic de aici, de la Sibiu. Ei şi-au finalizat activităţile asumate. Au avut câteva acţiuni deja de pregătire, în Aeroportul Internaţional din Sibiu. (...) Urmează să adoptăm o hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), care să stipuleze faptul că în Aeroportul Internaţional din Sibiu se va desfăşura această activitate pilot, pentru un interval de timp. Eu o să merg cu propunerea, să adoptăm această hotărâre CNSU săptămâna viitoare, pentru o perioadă de 60 de zile, un proiect pilot, iar în momentul în care acest proiect va demara, eu zic că în maxim două săptămâni, (...) veţi putea vedea la lucru aceste cinci exemplare, din păcate, din cele şase pregătite", a declarat ministrul Lucian Bode joi, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, dacă un pasager va fi depistat de un câine poliţist ca fiind suspect să fie infectat, atunci acea persoană este invitată să facă un test rapid. Doar dacă testul rapid va fi pozitiv, atunci respectivul călător se va supune regulilor dintr-un aeroport internaţional.

„Pe culoarul unde vor debarca pasagerii, vor fi prezenţi cu însoţitori evident, aceşti câini pregătiţi pentru a depista personale infectate cu COVID, cu SARS-CoV-2 şi acolo unde sunt semnalate, ni se semnalează de către câinele pregătit pentru acest lucru, o potenţială infectare cu COVID a pasagerului respectiv, el este invitat la reprezentantul DSP, i se transmite că există această suspiciune şi că trebuie să îşi realizeze un test. Vom fi pregătiţi să realizăm un test rapid în aeroport şi evident, dacă se confirmă, se merge pe procedura clasică, dacă nu se confirmă, îşi continuă călătoria" a arătat Lucian Bode.

Ministrul Lucian Bode atrage atenţia că un pasager depistat de un câine poliţist, ca fiind suspect de COVID-19, nu poate refuza testarea rapidă din aeroport, potrivit reglementărilor în vigoare.

Dacă misiunea câinilor poliţişti de la Sibiu va fi un succes, atunci MAI intenţionează ca şi în alte aeroporturi din România să fie prezente echipe canine de depistare a coronavirusului SARS-CoV-2.

Şi în alte ţări din lume, câinii sunt special antrenaţi să detecteze persoanele cu COVID-19.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top